Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Curtici au depistat o femeie din Siria care a încercat să treacă în mod fraudulos frontiera de stat, ascunsă în bagajul fratelui ei, cetățean german.
Neamțul din tren mergea la Budapesta cu o geantă mare
În data de 04.02.2024, în jurul orei 05:30, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, în trenul care circulă pe relația București Nord – Budapesta, s-a prezentat la controlul de frontieră un cetățean german, având asupra sa un bagaj și o geantă voluminoasă.
SURPRIZĂ: Sora din sacoșă
În urma controlulului fizic a fost descoperită, în interiorul genții, o persoană de sex feminin.
Ambele persoane au fost conduse la sediul instituției pentru efectuarea unor verificări suplimentare, în cadrul cărora a fost stabilit faptul că sunt frați. De asemenea, au recurs la această metodă întrucât tânăra, în vârstă de 20 de ani, dorea să ajungă la familia ei stabilită într-un stat din vestul Europei.
Cercetați pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat (sora) și complicitate la această infracțiune (fratele)
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru tânăra descoperită în bagaj și complicitate la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru fratele acesteia, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile ce se impun. (Poliția de Frontieră Română)