Trei azile continuă să funcționeze și acum ILEGAL în județul Hunedoara, fără licențe sau autorizații de funcționare.
Reprezentanții Guvernului în teritoriu, respectiv Instituţia Prefectului – Județul Hunedoara, Prefectul-El-Însuși, împreună cu întreg aparatul birocratic arondat, par neputincioși în fața avocaților celor trei azile ilegale care funcționează bine-mersi în județul Hunedoara.
Reprezentanții Prefecturii au pierdut în instanță TOATE procesele intentate celor trei azile. Cei care fac afaceri cu bătrâni le-au râs în față.
Cum așa? Nu sunt profesioniști la Prefectură? Juriști de top, care să câștige magistral procese în instanță? Care să pledeze strălucitor cu probe factuale, evidente, cu emoții, cu bunei, bunicuțe chinuite etc? Cum au învățat ei. Tot acel aparat de tineri cu școală, viitorul administrației și politicii hunedorene, acel corp de balet pregătit permanent pentru participat la nedei, la zile ale comunelor, la mestecat în ceaune si la depuneri de coroane, care apare în formație compactă și veselă pe Facebook în fiecare weekend, nu a făcut față situației cu TREI AZILE ILEGALE?
Prefectura, oricum, este acoperită, a facut tot ceea ce, formal, trebuia să facă. Oamenii sunt blindați cu hârtii, nu-și pierde nimeni serviciul din asta.
Ca să ne înțelegem și ca să nu mai sune iarăși telefoanele isterice, invocând conspirații inexistente: nimeni nu poate pretinde ca Prefectura să acționeze în afara legii. Instituția Prefecturii este prinsă în pânza de păianjen a birocrației, ca toate instituțiile statului. Are puterile limitate de lege – și bine că e așa. Nu mai este prim-secretarul de la județ, care să rezolve cu un telefon.
Însă acțiunile (justificate) întreprinse in justiție de Prefectură au eșuat lamentabil. TOATE.
FAPT: AZILELE ILEGALE continuă să funcționeze!
Dacă o situație ILEGALĂ se desfășoară nestingherită sub ochii autorităților statului și toată lumea o vede că e ILEGALĂ, cu probe, atunci Statul are o problemă. E de datoria Statului să o rezolve.
„Întăriți-vă Statul, domnilor!” spunea Sorin Ovidiu Vântu, după ce a furat ca la balamuc. ”Eu sunt hoț, deci fur, dar voi întăriți-vă Statul și opriți-mă.”
Bun sfat. Cine să-l pună în aplicare?
Fărădelegile continuă în județul Hunedoara, dar avem explicații acoperitoare:
INFORMARE PUBLICĂ – Instituția Prefectului – Județul Hunedoara
”Prin Ordinul nr. 385/10.07.2023, prefectul județului Hunedoara a dispus, în perioada 10-16.07.2023, acțiuni de control la toate centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, la centrele rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și la cele destinate copiilor instituționalizați, care funcționează pe raza administrativ teritoriala a județului Hunedoara.
Problemele deosebite semnalate în urma controlului au fost analizate în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara, fiind adoptată Hotărârea nr. 33/14.07.2023 a CJSU de aprobare a Planului de măsuri pentru gestionarea situațiilor identificate, ca urmare a verificărilor efectuate la furnizorii de servicii sociale, respectiv la furnizorii care funcționează fără licență/autorizații specifice:
• Asociația “CASA DIVINĂ” Deva
• Asociația “ALEXANDRU CIUHAT” Deva și
• Asociația “PRIDVORUL” Băcia”
Potrivt Hotărârii CJSU nr.33/2023 s-a concluzionat că funcționarea celor 3 centre fără a deține licențele/autorizațiile legale necesare pune în pericol sănătatea persoanelor internate. Prin urmare, prefectul județului Hunedoara a fost mandatat ca impreună cu AJPIS Hunedoara să formuleze în justiție, acțiuni civile pentru:
– a permite autorităților statului (prin procedura ordonanței președințială) accesul în incita imobilelor, în vederea evaluarii condițiilor de sănătate a persoanelor, transportul acestora la spital și în funcție de starea de sănătate, pentru a autoriza relocarea acestora în centre rezidențiale autorizate și licențiate (3 acțiuni);
– 3 dosare pe fond care au ca obiect obligarea celor trei asociații/prestatori de a reloca beneficiarii în centre rezidențiale autorizate și licențiate, (obligația de a face) și respectarea măsurii de închidere dispusă de organele de control (obligația de a nu face), respectiv de a nu mai continua activitatea fără licență și alte autorizări de funcționare specifice.
În ceea ce privește locațiile gestionate de Asociația “CASA DIVINĂ” Deva și Asociația “PRIDVORUL” Băcia”, instanța nu a admis procedura de intrare și de relocare a pacienților pe calea ordonanței președințiale, chiar dacă acești prestatori funcționează în continuare fără licență. Prin urmare, acțiunile în justiție vor continua pe fond.
De asemenea, la aceste 2 locații au fost continuate acțiunile de monitorizare și control. În acest context, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Vest Timiș a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia cu privire la faptul că acești 2 operatori economici funcționează fără licență.
Un caz deosebit este cel al Asociației ’’Alexandru Ciuhat’’, asociație care desfășoară în mod „clandestin” activități specifice de prestări servicii sociale (nelicențiate și neautorizate) în municipiul Deva.
Față de acest caz, în dosarul nr.5256/221/2023, instanța a admis, în parte, actiunea (ordonanță președințială) Instituției Prefectului și a Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Hunedoara, însă sentința nu a putut fi executată de bună voie de pârât, fapt pentru care s-a apelat la executorul judecătoresc, procedura fiind în curs de încuviințare a executării silite, (dosarului 5620/221/2023 – Judecătoria Deva).
La nivelul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara au fost dispuse măsuri de continuare a acțiunilor de control și monitorizare a activităților în toate centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centre rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și cele destinate copiilor instituționalizați care funcționează pe raza administrativ teritoriala a județului Hunedoara.”
Sursa INFORMĂRII PUBLICE: Instituția Prefectului – Județul Hunedoara
CITEȘTE ȘI DESPRE FOCUL DE PAIE CARE A ÎNCINS ROMÂNIA, ÎN URMĂ CU TREI SĂPTĂMÂNI:
……………
NewsHD.ro este un proiect jurnalistic independent.
NewsHD.ro nu este finanţat din bani publici, sub nicio formă, nici direct, nici indirect, de nicio instituție sau autoritate a statului român.
NewsHD.ro nu este finanţat de niciun partid politic.
Contact us: contact@newshd.ro