Trei minori, un băiat și două fete, au plecat, luni, dintr-o Casă Familială din Orăștie într-o destinație necunoscută. În Casele Familiale sunt găzduiți copiii abandonați sau fără părinți, aflați în situații dificile.
La data de 26 februarie 2024, în jurul orei 18:50, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de o reprezentantă a Rețelei de Case Familiale Orăștie cu privire la faptul că, în jurul orei 18:00, minorii Panți Răzvan–Ion (în vârstă de 17 ani, din Orăștie), Doghi Irina–Antonela (în vârstă de 16 ani, din municipiul Vulcan) și Codoba Larisa-Alexandra (în vârstă de 17 ani, din Lupeni), au părăsit instituția fără acordul educatorilor, plecând într-o direcție necunoscută.
La momentul plecării din instituție, Panți Răzvan-Ion (foto 1) purta trening alb, geacă de culoare negru și încălțăminte de culoare albă. Semnalmente: înălțime 1.80 m, greutate 75 kg., păr șaten închis, ochi albaștri.
Doghi Irina-Antonela (foto 2) purta bulză sport culoare negru și roșu, pantaloni de culoare neagră, încălțăminte din pânză. Semnalmente: înălțime 1,60 m, greutate 60 kg., păr șaten-roșcat, ochi căprui.
Codoba Larisa –Alexandra (foto 3) purta: vestă de culoare roz, blugi de culoare albastră, încălțăminte de culoare albă. Semnalmente: înălțime 1,55 m., greutate 50 kg., păr roșcat, ochi căprui.
Cei trei minori au mai plecat voluntar din Rețeaua de Case Familiale.
Din momentul primirii sesizării, polițiștii au desfășurat mai multe activități investigative și de căutare, în vederea depistării persoanelor, care au fost date în urmărire națională.
ACTUALIZARE – MIERCURI, 28 FEBRUARIE:
La data de 27 februarie 2024, polițiștii Biroul de Investigații Criminale Petroșani au desfășurat o acțiune pe strada Avram Iancu, din Municipiul Petroșani, în urma căreia au depistat o minoră în vârstă de 16 ani, din Vulcan.
Minora, internată cu măsură de plasament într-un centrul de minori din Orăștie, figura în bazele de date ca fiind plecată voluntar din Orăștie, din data de 26 februarie 2024, alături de alți doi minori, instituționalizați în același centru.
Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că pe perioada plecării voluntare, minora nu a fost victimizată și nici nu a comis fapte incriminate legislativ.
Tot ieri, polițiștii Biroul de Investigații Criminale Petroșani l-au depistat pe raza de competență și pe minorul în vârstă de 17 ani, care a plecat voluntar din centrul de minori din Orăștie, la data de 26 februarie 2024, alături de cele două minore.
Și în cazul minorului, polițiștii au stabilit că, pe perioada plecării voluntare, acesta nu a fost victimizat și nici nu a comis fapte de natură penală sau contravențională. (IPJ Hunedoara)