Târgul de Fete de pe Muntele Găina, una dintre cele mai vechi sărbători tradiționale din Apuseni, începe sâmbătă, 16 iulie, de la ora 12:00 și continuă duminică, de la ora 10:00.
Această manifestare etno-culturală a fost menţionată prima dată în documente în anul 1816 şi are loc pe un platou montan, la o altitudine de 1.467 metri, la răscrucea județelor Alba, Arad şi Hunedoara.
Târgul de fete de pe Muntele Găina se organizează, în fiecare an, din vremuri străvechi, în cea mai apropiată duminică de ziua de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie. La Târg se adunau locuitorii din Munţii Apuseni pentru a face schimb de produse, dar era şi un prilej pentru întâlnirea şi căsătoria tinerilor din zone îndepărtate şi greu accesibile.
Se spune că fetele veneau cu zestrea încărcată pe cai, sărbătoarea era însoţită de cântece şi schimb de jocuri cu „strigături”, iar fetele „se luau”, nu se cumpărau.
În decursul timpului, la Târgul de Fete au participat, potrivit relatărilor istorice, personalităţi importante precum Împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania, în 1852, prim-ministrul României din perioada interbelică Ionel I. C. Brătianu, pentru vizita acestuia fiind amenajată o tabără de corturi, regele României Ferdinand I, în 1924, în prezenţa căruia s-a Sfinţit „Crucea Iancului”.
Din anul 2006, Târgul de Fete de pe Muntele Găina este marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba.
Accesul pe platoul de pe Muntele Găina este posibil pentru autoturisme şi microbuze de până la 20 de locuri. Pe drumul judeţean DJ 762 se ajunge în Comuna Avram Iancu, localitatea cea mai apropiată de Muntele Găina, iar de aici drumul se continuă pe un drum pietruit şi practicabil pentru mijloacele auto până pe platoul unde au loc manifestările.
PROGRAM
Sâmbătă, 16 iulie 2022 / Vârful Muntelui Găina
- ora 12.00 RO Cultură pentru Cultură – Târgul meșterilor tradiționali Alba Tradițional (50 de meșteri tradiționali din Alba, Hunedoara, Cluj, Arad, Mureș, Sibiu, Vâlcea, Satu Mare, Neamț, Argeș, Gorj)
- ora 13.00 ”Costumul popular ca emblemă a identității culturale românești” de Doina Ișfănoni, cercetător etnolog la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, instituție aflată Sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei române – difuzare film
- ora 14.00 „Cântec pentru făuritorii libertății” susținut de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, dirijor: Alexandru Pal. Roxana Reche, Maria Filimon, Dorina Narița, Nicolae Plută, Floricica Moga și Nicolae Tuhuț – spectacolul folcloric extraordinar
- ora 15.30 Alba Tradițional – meșteri tradiționali la ei acasă – „Cămeșa cu ciupag și Aurelia Matei”; „Arta lemnului din Avram Iancu și Nicolae Beleiu” – difuzare film
- ora 16.00 „Altarul Soarelui”, „Țara Moților” și „Drama lui Avram Iancu” – difuzare film
- ora 17.30 Fanfara Transilvania și Transilvania Junior – spectacol extraordinar de muzică tradițională românească și muzică balcanică
- ora 19.00 Alba Tradițional – meșteri și interpreți tradiționali la ei acasă – „Chemarea tulnicului și Eugenia Gavrea”; „Lespezile de piatră și Petru Popa” – difuzare film
- ora 19.30 „Antheia Imperialis” – coordonator Octavia Oprea – spectacol de dansuri antice și moderne
- ora 21.30 Concert extraordinar PHOENIX (2022 – anul împlinirii a 60 de ani de existență PHOENIX)
- ora 23.00 „Flaviu fără S” și discotecă în aer liber
- ora 00.00 Foc de artificii
Duminică, 17 iulie / Vârful Muntelui Găina
- ora 10.00 Ceremonial de depunere de coroane și slujbă religioasă în memoria lui Avram Iancu – Erou al națiunii române. Tulnicăresele din Avram Iancu, Fanfara Județului Alba
- ora 10.30 RO Cultură pentru Cultură – Târgul meșterilor tradiționali Alba Tradițional (50 de meșteri tradiționali din Alba, Hunedoara, Cluj, Arad, Mureș, Sibiu, Vâlcea, Satu Mare, Neamț, Argeș, Gorj)
- ora 11.00 RO Cultură pentru Cultură – Muntele Găina unește tradițiile Românești – Alba, Bihor, Cluj, Hunedoara, Arad, Suceava, Sălaj, Gorj – spectacolul folcloric extraordinar: Suceava – Ansamblul folcloric ,,Flori de Bucovina”, Gorj – Ansamblul folcloric ”Cheile Oltețului Polovragi”, Sălaj – Ansamblul folcloric ”Mugur, Mugurel”, Arad – Ansamblul folcloric ,,Florile Mureșului”, Bihor – Ansamblul folcloric „Datina” din Aleșd, Hunedoara – Ansamblul de cântece și dansuri pădurenești ”Leleșana” din Lelese, Cluj – Ansamblul folcloric „Dor Transilvan” al R.A.T.U.C. Cluj-Napoca, Alba – Ansamblul folcloric „Tradiții uiorene” Ocna Mureș.