Primăria Municipiului Deva vă invită, joi, 6 aprilie 2023, la deschiderea Târgului de Florii şi de Paşte, în Piața Victoriei, pe platforma din fața Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” Deva.
Evenimentul îşi propune să valorifice arta tradiţională şi să readucă în atenţia publicului produse şi valori autentice româneşti.
Târgul de Florii şi de Paşte va fi deschis zilnic, între orele 09:00-18:00, până în data de 15 aprilie 2023.
Timp de 10 zile, producători locali şi artizani vor oferi spre vânzare produse şi cadouri specifice sărbătorilor pascale, dar și plăcinte, dulceţuri şi siropuri, verdeţuri de sezon, flori etc..
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Deva