sâmbătă, aprilie 27, 2024
No menu items!
AcasăAdministrațieSpitalul Municipal din Hunedoara va achiziționa un aparat RMN

Spitalul Municipal din Hunedoara va achiziționa un aparat RMN

Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara a demarat procedurile legale pentru achiziţionarea unui aparat RMN – o dotare extrem de necesară pentru orice unitate de acest fel care doreşte să ofere servicii medicale cât mai bune pacienţilor săi.

Achiziţia va fi posibilă şi datorită faptului că Ministerul Sănătăţii a alocat în acest scop spitalului din Hunedoara suma de 5,3 milioane de lei.

Radu Budae, managerul Spitalului Municipal Hunedoara

„De regulă, astfel de dotări merg cu precădere spre spitalele judeţene. Chiar dacă nu are statut de spital judeţean, spitalul din Hunedoara are o adresabilitate comparabilă cu a unui spital judeţean. Pe lângă pacienţi din tot judeţul, avem şi pacienţi din afara judeţului Hunedoara. Un aparat RMN modern este mai mult decât necesar pentru un act medical cu adevărat performant”, spune managerul Spitalului Municipal Hunedoara, Radu Budae.

În ultimii ani, cu sprijinul Primăriei Hunedoara, spitalul „Dr. Alexandru Simionescu” a fost dotat cu două computere-tomograf, cel de-al doilea fiind unul de ultimă generaţie, achiziţionat anul trecut prin intermediul unei finanţări europene în valoare totală de 2 milioane de euro (sumă din care s-au mai asigurat şi alte dotări importante şi necesare unităţii medicale amintite).

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara

„Mă bucură faptul că ministrul sănătăţii, domnul Alexandru Rafila, a fost receptiv la nevoia spitalului din Hunedoara de a avea şi un aparat RMN. Prea mulţi pacienţi din Hunedoara sunt nevoiţi să meargă în alte oraşe pentru astfel de investigaţii ori să aştepte perioade lungi de timp pentru a beneficia de acestea, mai ales dacă este vorba despre proceduri care se decontează de către CJAS. Sper ca procedura de licitaţie pentru achiziţionarea aparatului să se desfăşoare fără întârzieri astfel încât Spitalul Municipal Hunedoara să aibă un RMN de ultimă generaţie cât mai repede cu putinţă. Le mulţumesc domnilor Laurenţiu Nistor – preşedintele Consiliului Judeţean şi Ilie Toma – deputat de Hunedoara, pentru că au susţinut demersurile noastre la Ministerul Sănătăţii”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Sursa: Primăria Hunedoara

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente