Pentru corecta informare a devenilor cu privire la stadiul depunerii cererilor de finanțare prin programul PNRR, Primăria Municipiului Deva face următoarele precizări:
1. În ceea ce privește Componenta 5 – Valul Renovării, singura componentă deschisă la acest moment și pe care pot fi depuse cereri de finanțare, vă informăm că sunt în stadiu avansat de elaborare documentele tehnico-economice (auditul energetic, expertiză tehnică și DALI) urmând a fi depuse cererile de finanțare în perioada imediat următoare pentru renovarea energetică a Grădiniței cu Program Prelungit nr. 7 (Aleea Patriei nr. 6), Grădiniței cu Program Normal nr. 3 (Aleea Teilor), Grădiniței cu Program Prelungit nr. 2 (Aleea Scărișoara) și a sediului Direcției Poliției Locale Deva (str. I.L. Caragiale).
De asemenea, suntem în faza de elaborare a documentelor necesare pentru formularea cererilor de finanțare pentru renovarea energetică a următoarelor clădiri publice:
• Liceul de Arte ,,Sigismund Toduță” – Locația B – Str. Horea, nr. 2
• Grădinița și Clădirea Liceului de Arte ,,Sigismund Toduță” – Str. Ciprian Porumbescu, nr. 4
• Școala Generală situată pe Bulevardul Dacia, nr. 8 aparținând de Colegiul Tehnic ,,Transilvania” Deva
• Școala Generală situată pe strada Bejan, nr. 10 aparținând Colegiului Tehnic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” Deva
• Liceul Tehnologic ,,Grigore Moisil” Deva – 4 corpuri de clădire
• Clădirea Internatului din cadrul Colegiului Național Pedagogic ,,Regina Maria” Deva
• Liceul cu Program Sportiv ,,Cetate” Deva – 2 corpuri de clădire
Facem precizarea că pentru Valul Renovării (Componenta 5 a PNRR), apelul a fost deschis la data de 1 martie 2022, depunerea cererilor de finanţare s-a putut face cu data de 1 aprilie 2022, având ca termen final de depunere data de 30 mai 2022, în limita bugetului alocat.
2. În ceea ce privește Componenta 10 a PNRR – Fondul Local, vă informăm că ghidul solicitantului se află în faza dezbaterii publice, abia după adoptarea formei finale urmând a fi deschis apelul pentru depunerea cererilor de finanțare.
Pe această componentă au fost identificate ca oportunități de finanțare:
• Construirea de locuințe pentru tineri
• Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de urbanism – Elaborarea/actualizarea de Planuri Urbanistice Generale în format digital
• Elaborarea/actualizarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului și de urbanism – Elaborarea/actualizarea de Planuri Urbanistice Zonale în format digital
3. Cu privire la Componenta 15 a PNRR – Educație, vă informăm că, până la această dată, ghidul solicitantului nu a fost lansat în dezbatere publică, urmând ca abia după faza dezbaterii publice și adoptarea formei finale a acestuia să fie deschis apelul pentru depunerea cererilor de finațare.
Pe această componentă au fost identificate ca oportunități de finanțare următoarele obiective de investiții:
• Asigurarea echipamentelor și a resurselor tehnologice digitale pentru unitățile de învățământ din municipiul Deva
• Echiparea laboratoarelor informatice din școlile de educație și formare profesională (ÎPT) pentru unitățile de învățământ din municipiul Deva
• Echiparea atelierelor de practică din unitățile de învățământ profesional și tehnic din municipiul Deva
4. În privința Componentei 3 a PNRR – Managementul Deșeurilor, vă informăm că ghidul solicitantului nu a fost lansat încă în dezbatere publică. Abia după adoptarea formei finale a acestuia vor putea fi depuse cererile de finanțare.
Au fost identificate ca oportunități de investiții dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemului de management integrat al deșeurilor municipale prin construirea de insule ecologice digitalizate.
5. Vă informăm că prin intermediul Companiei Naționale de Investiții a fost deja aprobată finanțarea construirii unei creșe cu capacitatea de 110 locuri (amplasamentul predat în cartierul Deva Nouă), finanțare realizată prin fonduri PNRR.
Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva