Prins între guvernare și erodare, PSD își consumă capitalul electoral într-un ritm alarmant, fără să pară că înțelege exact când a pierdut legătura cu propriul electorat. Sau, mai grav, de ce a pierdut această legătură.

Între compromisuri politice, scandaluri de imagine și adaptări strategice la nevoi de moment, PSD a ajuns să nu mai fie nici ce a fost cândva, dar nici altceva mai convingător.

O schimbare de substanță este absolut necesară, o simte fiecare primar al partidului, aflat în contact nemijlocit cu oamenii. De aici și nevoia de o amplă consultare a structurilor partidului, proces care a stârnit atâtea ironii.

Și acum vine marea provocare.

Dacă iese de la guvernare, PSD devine vulnerabil. Dacă rămâne la guvernare, devine, pe zi ce trece, tot mai irelevant. Acestei dileme trebuie să-i răspundă, cu mic cu mare, toți membrii partidului.

Opinia mea: PSD va ieși de la guvernare.

Pentru că, la fel ca în Miorița, baciul PNL-ean și cel USR-ean (ăla ungurean contemplă acțiunea de la o distanță sigură) complotează, pe ascuns (zic ei), la o ”mare alianță de dreapta”, o construcție electorală pentru 2028, pe modelul Alianței DA.

Caz în care PSD-eanul rămâne singur pe lume și îi va cânta la cap fluieraș de soc, mult zice cu foc – căci miza principală a ”marii alianțe de dreapta” este fix guvernarea fără PSD.

Iar o posibilă alianță cu AUR i-a fost interzisă PSD-ului, explicit, de socialiștii europeni. Unde să se mai ducă? Spre ce înfrățiri? E cu spatele la zid.

Să rămâi într-un guvern care se erodează electoral în mod dramatic, cu niște parteneri care au bătut palma pe sub masă să facă tovărășie și să te lase singur în drum și plin de praf peste doi ani, ar fi boală la cap.

Așadar, varianta normală pentru PSD ar fi ieșirea de la guvernare și reclădirea în opoziție, până la un procent electoral care să îi permită, din nou, să fie vioara întâi în orice alianță de guvernare. Mai sunt doi ani.

Sau ieșirea de la guvernare (din acest Guvern, cu acest prim-ministru) și revenirea, cât de repede posibil, într-un nou guvern cu: 1. Alt premier de la PNL și 2. Fără USR în combinație. Cu aceste două condiții imperative și invocând necesitatea unei guvernări stabile în condiții de criză internă/internațională. Și viața merge înainte.

Repet, pariul meu este că PSD va ieși de la guvernare acum, în scurt timp – probabil după Paști.

Alin Bena

O nouă dimensiune a apărut în politica românească: lipsa de umanitate.

Adusă pe lume de un partid care practică un sistem de recrutare a unor roboței ideologici, crescuți și modelați în incubatoarele ONG-urilor pentru a executa ordine imbecile.

Au început prin a bate cu pet-urile în asfalt, ca să salveze mai întâi Roșia Montană, apoi toată România.

După care s-au tăvălit pe jos, prin Parlament, cu pancarte și recuzită de bâlci. Au făcut live-uri pe facebook, că TikTok încă nu aveau.

Au fost precursorii circarilor de la AUR, care de aici au învățat meserie.

Apoi s-au sfâșiat între ei, s-au dat afară, s-au pârât unii pe alții ca disperații, cu cele mai jegoase delațiuni, ca să ocupe o poziție cât mai bună în lanțul trofic.

Marea lor bucurie este să distrugă tot ce mișcă sau ar urma să miște, să taie, să blocheze, să dea afară, să sugrume. Fără hidrocentrale, fără exploatări miniere, fără industrie, fără păcănele, fără orice. Toate campaniile lor sunt sub sloganul ”Fără…”. Nimic constructiv, nicio creație nouă, niciun proiect de bunăstare. Doar tăieri. Și asta le produce o satisfacție maladivă, de psihopați.

Oameni care nu au construit nimic în viața lor. Care nu au condus nimic. Care nu au riscat nimic. Și cărora li se cuvine totul.

Îi recunoști imediat. Inchizitor moral autoproclamat. Convins că le știe pe toate. Deși, în realitate, experiența lui administrativă și de viață este zero absolut.

Pozează în moraliști neprihăniți și imaculați, dar sunt prădători feroce, ahtiați după putere și funcții. Pe care le-au și obținut, chiar cu supra-măsură, în aplauzele unei mulțimi de naivi idealiști, tot mai fanatizați, care îi susțin necondiționat.

Se definesc ca partid ”de dreapta”, având ca unic argument al acestei poziționări ideologice faptul că sunt împotriva PSD, partid tradițional ”de stânga”.

De fapt, nu au absolut nicio legătură cu ideologia de dreapta, ei fiind un partid socialist și ateu, situat mai la stânga decât PSD-ul pe care îl contestă și îl concurează.

Este un partid ce vizează tinerii leftiști, cu o spoială de cultură și cu aspirații idealiste de egalitate socială. Și pe bătrânii comuniști, măcinați de nostalgia de a fi cauționat, în anii tinereții, o ideologie care nu și-a dus la bun sfârșit menirea și acum ar fi ocazia. Aici găsiți baba comunistă, care trăiește o a doua tinerețe revoluționară, alături de tinerii frumoși și liberi care i-au reactivat hormonii din anii socialismului înaripat.

Mai nou și-au dezvăluit și noua dimensiune: lipsa de umanitate, de compasiune, de empatie.

În politica românească a apărut o boală. Nu este ideologie. Nu este doctrină. Este un sindrom. Al neoamenilor.

Acesta nu e un partid, e o boală psihică.

Alin Bena

Septembrie 1986. Intram în anul 5 de facultate. Ceaușescu hotărâse, în Congresul Oamenilor Muncii, să treacă la reducerea cu 5 la sută, începând chiar din acel an, a armamentelor, efectivelor și cheltuielilor militare.

”Am hotărît, în Congres, să punem aceasta în fața poporului pentru a hotărî, în cadrul unui referendum, dacă să trecem sau nu la o asemenea măsură. Sîntem convinşi că întregul nostru popor va vota pentru reducerea cu 5 la sută în acest an a cheltuielilor, a efectivelor şi a armamentelor, demonstrînd voința sa de pace, de dezarmare!”  (Urale şi aplauze prelungite; se scandează îndelung: „Ceauşescu – pace !”,„Dezarmare – pace !”).

”De asemenea, Congresul Oamenilor Muncii a hotărît, în deplină unanimitate, să se adreseze tuturor popoarelor europene, inclusiv poporului american şi canadian, cu chemarea de a trece fiecare la reducerea cu 5 la sută a armamentelor şi cheltuielilor militare.” (Aplauze şi urale puternice; se scandează îndelung:,„Ceauşescu – pаce !”, ,,Dezarmare – pace !”).

Ca la orice referendum serios, s-au organizat, în prealabil, dezbateri publice în fabrici și uzine, pe ogoare și în facultăți, precum și mitinguri în piețe.

La Iași, organizația femeilor comuniste lansase o scandare specială în sensul păcii și dezarmării, care circula pe sub mână:

Nu vrem arme nucleare,

Vrem bărbați cu p*** tare!

Dar de unde p*** tare,

Când nu este de mâncare?

Referendumul a trecut: s-au redus efectivele, armamentele și cheltuielile militare cu 5%. Ar fi putut să le reducă și cu 7%. Sau 18%, ceva. Pe ceilalți i-a durut fix în pix de referendumul lui Nea Nicu.

Acum tema înarmării revine: vrem sau nu sub umbrela nucleară a Franței? Să vină sau nu focoasele franțuzești în cazărmile românești? Nicu ăsta de-acum, Nicu Fentesticu, ar cam zice și el, întocmai ca bătrânul lui predecesor Nea Nicu, mai degrabă BA.

Eu zic că ar merge tot așa, un referendum. Ca în democrația de odinioară. Poate mai ies câteva poezii frumoase, măcar.

Alin Bena