sâmbătă, noiembrie 2, 2024
No menu items!
AcasăAdministrațiePrefectul de Hunedoara a făcut 69 de controale la primăriile din...

Prefectul de Hunedoara a făcut 69 de controale la primăriile din judeţ

Pe parcursul anului 2022, Corpul de Control al Prefectului a dus la îndeplinire 69 de activități de verificare, îndrumare și control, în ceea ce priveşte sfera de competenţă a prefectului, la nivelul tuturor unităților administrative teritoriale din județul Hunedoara.

În timpul controalelor efectuate, au fost evaluate și discutate aspecte legate de activitatea aparatului de specialitate al primarului și activitatea consiliului local, aspecte legate de modul de îndeplinire a atribuțiilor secretarului general al unității administrativ-teritoriale, de acte normative aflate în vigoare, precum și despre bunul mers general al instituțiilor cu structurile lor organizatorice aferente.

În funcție de neregulile constatate în cadrul fiecărei primării, au fost prevăzute măsuri de remediere și s-au stabilit termene în acest sens, scopul controlului efectuat fiind acela de a crește performanța în activitățile desfășurate de către autoritățile publice locale și de a consolida o bună comunicare interinstituțională.

La inițiativa prefectului județului Hunedoara, Călin Petru Marian, începând cu luna februarie 2023, activitatea Corpului de Control al Prefectului se va concentra pe activitățile de verificare, îndrumare și control, desfășurate în cadrul serviciilor publice deconcentrate din județul Hunedoara. – a comunicat Instituţia Prefectului-Judeţul Hunedoara.

Sursa: Instituţia Prefectului-Judeţul Hunedoara

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente