Locuitorii comunei Certeju de Sus vor beneficia de reducerea cu 50% a taxelor și impozitelor locale, reducerea cu 50% a prețului final la energia electrică și reducerea cu 50% a prețului final la gazele naturale.
Miercuri, 18 decembrie 2024, Guvernul României a emis o hotărâre pentru modificarea și completarea Anexei 1 la Hotărârea Guvernului nr. 323/1996 privind aprobarea Programului special pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localități din munții Apuseni.
Prin această hotărâre, comuna Certeju de Sus a fost inclusă ÎN INTEGRALITATE în acest program.
În acest fel, toți locuitorii comunei Certeju de Sus vor beneficia de facilitățile oferite de o lege aflată în vigoare din anul 1996, care, însă, nu a fost aplicată până acum.
Cel care a insistat, în nenumărate rânduri, deși nu intra neapărat în sfera atribuțiilor sale, pentru aplicarea legii în toate localitățile din județul Hunedoara incluse în HG nr. 323/1996, a fost președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Anunțul a fost făcut de primarul comunei Certeju de Sus, Alexandru Luca:
Primăria Certeju de Sus va anunța locuitorii comunei, în cel mai scurt timp, care sunt documentele necesare pentru a beneficia de aceste facilități.
ACTUALIZARE
Primăria Comunei Certeju de Sus a făcut cunoscută lista documentelor care trebuie depuse pentru a beneficia de reducerea cu 50% a tarfului la energie electrică.
Informare:
Cetățenii care vor să beneficieze de reducerea de 50% la energie electrică, potrivit O.G. nr. 27/1996, vor trebui să depună la secretariatul primăriei următoarele acte:
• cererea pentru acordarea reducerii,
• copie după actul de identitate,
• copie ultima factură emisă de către furnizorul de energie electrică,
• formular GDPR.
Formularele le găsiți fizic la sediul primăriei, cât și pe site-ul primăriei www.certejudesus.ro pentru descărcare, în secțiunea Formulare.