vineri, iunie 13, 2025
AcasăNEWS ALERTNicușor Dan este, oficial, noul Președinte al României. Judecătorii CCR au respins...

Nicușor Dan este, oficial, noul Președinte al României. Judecătorii CCR au respins cererea de anulare a alegerilor

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au respins, joi, cu unanimitate de voturi, cererea de anulare a alegerilor prezidenţiale depusă de George Simion. De asemenea, judecătorii CCR au validat rezultatul alegerilor prezidențiale. Pe cale de consecință, Nicușor Dan este, oficial, noul Președinte al României. El își va prelua mandatul după depunerea jurământului în plenul Parlamentului.

”În şedinţa din data de 22 mai 2025, Curtea Constituţională, în cadrul atribuţiei privind respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României, a luat în dezbatere cererea de anulare a alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al României în cadrul celui de-al doilea tur de scrutin din data de 18 mai 2025, formulată de domnul George-Nicolae Simion. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins cererea de anulare a alegerilor, ca neîntemeiată”, a anunţat CCR, într-un comunicat de presă.

Hotărârea este definitivă şi se comunică Biroului Electoral Central. Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial.

Ședința solemnă de validare a alegerilor are loc joi, 22 mai 2025, la ora 12:00, la sediul Curții Constituționale a României.

Nicușor Dan, Președintele României:

”Astăzi am primit validarea mandatului de Președinte al României – o onoare și o mare responsabilitate.

Votul masiv din 18 mai arată că românii cred în schimbare și cer reformarea instituțiilor care i-au dezamăgit.

Promit să fiu un președinte care apără democrația, drepturile fundamentale și statul de drept. Voi lucra cu hotărâre pentru ca fiecare cetățean să se simtă protejat, respectat și liber.

Avem datoria să construim o Românie mai puternică, mai dreaptă și unită.

Mulțumesc pentru încredere!”

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente