miercuri, decembrie 4, 2024
No menu items!
AcasăACTUALITATEASTĂZI: Bunica lui Iisus Hristos ajunge în județul Alba. Moaștele Sfintei Ana...

ASTĂZI: Bunica lui Iisus Hristos ajunge în județul Alba. Moaștele Sfintei Ana părăsesc Italia pentru prima dată

Moaștele Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, vor fi aduse în Alba, în data de 24 iulie 2023. Acestea vor fi depuse pentru închinare la Schitul din localitatea Găbud, apoi mutate la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, iar mai apoi la Mănăstirea Oașa, unde vor sta până în data de 26 iulie. – anunță jurnaliștii de la Alba24.ro.

În 25 iulie este Adormirea Sfintei și Dreptei Ana, ocrotitoarea bisericii mari a Schitului de la Găbud, iar în 27 iulie, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, unul din ocrotitorii Mănăstirii Oașa.

Relicvele Sfintei Ana sunt aduse din Italia, de la Bologna. Acolo, în Catedrala Catolică San Pietro (Cattedrale Metropolitana di San Pietro) se păstrează o parte din capul Sfintei Ana – un fragment din craniul Sfintei, în care se regăsește arcada sprâncenei drepte.

Este prima dată când o bucată din corpul Sfintei Ana părăsește Italia.

PROGRAMUL de închinare la moaștele Sfintei Ana la lăcașele de cult din județul Alba

Organizatorii evenimentelor îi invită pe cei care doresc să se închine Sfintelor Moaște ale Sfintei Ana să participe la programul liturgic de la cele două așezăminte monahale din județul Alba și de la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, după cum urmează:

24 iulie – sosirea Sfintelor Moaște la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Găbud și Priveghere în cinstea Hramului Bisericii Noi (19:00 – 23:45);

25 iulie – Sfânta Liturghie în cinstea Hramului, de la ora 10:00, urmată de masa de obște;

26 iulie – mutarea Sfintelor Moaște la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, unde vor fi puse la închinare începând cu ora 16:00 până la orele 20:00, în funcție de numărul închinătorilor;

26 iulie – mutarea Sfintelor Moaște la Mănăstirea Oașa, unde vor sta până în ziua următoare.

27 iulie – Sfintele Moaște vor fi puse la închinare de Hramul Mănăstirii Oașa, „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”.

„Nădăjduim că venirea Sfintei Ana la noi este sămânța pe care ea a dorit să o planteze în pământul acestei țări și care va aduce roade în viețile noastre, ale celor care o iubim. Vă așteptăm cu drag să fiți părtași împreună cu noi la această mare bucurie!”, au transmis reprezentanții Arhiepiscopiei Ortodoxe din Alba Iulia

Sfânta Ana – mama Maicii Domnului

Sfânta Ana, cunoscută și sub numele de Ana, mama Maicii Domnului, este o figură importantă în tradiția creștină.

Potrivit tradiției și legendelor religioase, Sfânta Ana este mama Fecioarei Maria și, prin urmare, bunică a lui Isus Hristos.

Informațiile despre Sfânta Ana din scripturile creștine sunt limitate, iar cunoștințele noastre despre ea se bazează în principal pe tradiția și legenda creștină ulterioară.

Tradiția creștină consideră Sfânta Ana ca o figură sfântă și respectată, recunoscându-i rolul esențial în nașterea Mariei și în genealogia lui Isus Hristos.

În diferite icoane și reprezentări artistice, Ana este adesea înfățișată alături de Maria și Iisus Hristos.

În tradiția catolică, Sfânta Ana este venerată ca patronă a femeilor însărcinate și a buniciilor, în timp ce în tradiția ortodoxă, ea este cunoscută sub numele de „Ana cea Stăpână” și este considerată ocrotitoarea familiei și a femeilor care doresc să devină mame.

Sursa: Alba24.ro

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente