vineri, noiembrie 22, 2024
No menu items!
AcasăACTUALITATEDe ce s-au prăbuşit aeronavele Mig 21 LanceR şi IAR 330

De ce s-au prăbuşit aeronavele Mig 21 LanceR şi IAR 330

„Ambele evenimente s-au produs, cel mai probabil, din cauza unui cumul de factori umani şi de mediu, a căror pondere urmează să fie stabilită la finalizarea procedurilor de investigare”.

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a transmis concluziile preliminare privind accidentele aviatice de la începutul lunii martie din judeţul Constanţa, în urma cărora au murit opt militari.

MApN:Comisiile de investigare tehnică au formulat concluziile preliminare cu privire la cauzele probabile care au dus la prăbușirea unui avion MiG-21 LanceR şi a unui elicopter IAR-330, la data de 2 martie, în judeţul Constanţa, evenimente care au cauzat decesul a opt militari.

IAR 330

Din informațiile obținute în urma măsurătorilor şi a evaluărilor efectuate, analizei datelor extrase din sistemul de înregistrare a parametrilor de zbor şi de funcţionare de la bordul aeronavelor, audierii convorbirilor radio, examinării stării epavelor aeronavelor, studierii hărţilor sinoptice şi a condiţiilor meteorologice existente în zonele de impact la momentele producerii celor două catastrofe aeriene, comisiile au concluzionat că ambele evenimente s-au produs, cel mai probabil, din cauza unui cumul de factori umani şi de mediu, a căror pondere urmează să fie stabilită la finalizarea procedurilor de investigare.

Cercetările pentru stabilirea cauzelor și concluziilor finale continuă, sub coordonarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

A fost autorizată reluarea misiunilor de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR şi IAR-330, toate variantele.

***

Reamintim că miercuri, 2 martie, ora 20.00, o aeronavă MiG-21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriană, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar la ora 20.03 a dispărut de pe radar, prăbușindu-se în zona localității Cogealac.

Ca urmare a declanșării operațiunilor de căutare-salvare, un elicopter militar IAR-330 al Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu a decolat în jurul orei 20.21, în misiune de căutare-salvare a pilotului aeronavei MiG-21 LanceR.

Elicopterul a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 20.44 şi s-a prăbuşit în zona localității Gura Dobrogei, județul Constanța, la aproximativ 11 km de aerodrom. Pilotul avionului MiG-21 LanceR şi cei șapte membri ai echipajului elicopterului IAR-330 și-au pierdut viața în urma acestor accidente.

Sursa: Comunicat al Ministerului Apărării Naţionale, România

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente