CSM Unirea Alba Iulia a zdrobit-o pe CSM Deva în turul II al Cupei României la fotbal! Formația din Alba Iulia s-a impus cu un scor ”de maidan”: 15-0 (la pauză 10-0).
Partida s-a desfășurat pe stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în prezența a 400 de spectatori, și a fost dominată de la un capăt la altul de „alb-negri”. Aceștia au reușit să marcheze un număr impresionant de goluri, lăsându-i pe deveni fără replică.
CSM Deva s-a prezentat cu o echipă de juniori, fotbaliști născuți în anii 2005-2009, având un portar de 16 ani, cu o medie de vârstă a formulei de start de 17 ani și 9 luni.
CSM Deva a terminat sezonul trecut pe podium în play-off-ul Seriei 7, dar s-a retras din eșalonul al treilea.