Free Porn
xbporn

buy twitter followers
uk escorts escort
liverpool escort
buy instagram followers
sâmbătă, iulie 27, 2024
No menu items!
AcasăOPINIIEL știe numele meu

EL știe numele meu

Bun, fii atent, n-am spus-o, public, niciodată, şi mă întreb încă dacă s-o spun. Îmi e teamă să n-o risipesc, bucuria aia. Dar îţi spun, ca mulţumire că ţi-ai perdut vremea cu mine……

Mă întorceam de la pescuit, conduceam spre casă. Pe la Burjuc, îmi face cu mîna un copil, la vreo 13-14 ani, să-l iau cu maşina. Îşi împreunează mîinile a rugăciune disperată, în marginea drumului. Nimeni nu oprea.

Opresc, se urcă în grabă, îmi mulţumeşte din suflet.

Îmi spune că vrea să ajungă la podul de la Ilia, că de-acolo nu mai are mult de mers pînă-n satul lui, la Dumbrăviţa.

Dar ce cauţi aici?

Am lucrat la un om, la spart de lemne, două zile am lucrat, şi mi-a promis că mă plăteşte şi de-abia mi-a dat mîncare – şi începe să plîngă, pe tăcute, privind pe geam în partea cealaltă. N-o să mai pot cumpăra văcuţa, zice, nu mă mai aşteaptă cu banii femeia aia. Şi nu o să mai pot strînge banii de văcuţă.

Îşi povesteşte mai mult lui, încet, şoptit.

Şi-s numai eu, cu bunica şi cu sora mea şi văcuţa aia ne putea hrăni, am vorbit cu părintele din sat şi mi-o dat ceva bani şi o vorbit cu femeia să mă aştepte cu banii şi ea o zis că mă aşteaptă pînă azi, iar eu n-am făcut rost de bani. M-am rugat şi la Dumnezeu să mă ajute, m-am rugat în fiecare seară, şi nu m-o ajutat…

Plînge şi se uită în partea cealaltă. Bărbaţii adevăraţi nu plîng, e ruşine, ştie, iar el e aproape bărbat.

Ce adidaşi frumoşi ai – zic. Avea nişte adidaşi roşii, scofîlciţi. Da, se înveseleşte un pic, mi i-a dat un vecin.

Ajungem la capătul podului de la Ilia, opresc şi îi pun în mână banii pentru văcuţă.

Privirea copilului ăla, atunci, a fost cea mai mare bucurie a mea.

Acum ştii…

– Vă rog, vă rog mult, spuneţi-mi măcar numele dumneavoastră, să vă pomenească părintele în biserică – mă imploră, după ce se dezmeticeşte, în timp ce plecam.

– Numele meu nu contează. EL ştie numele meu – îi răspund şi plec.

Și nu ne vom mai vedea niciodată.

Alin Bena

foto: Vladimir BRILINSKY

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente