duminică, mai 26, 2024
No menu items!
AcasăCulturăAceastă fată frumoasă a fost bunica mea. Bunica mea a trăit, s-a...

Această fată frumoasă a fost bunica mea. Bunica mea a trăit, s-a bucurat şi a iubit

O evocare de Dorina Mitracska

Povestea ei nu are nimic spectaculos, un destin pe care l-a trăit demn, înconjurată de familia care a respectat-o și a iubit-o.

Margit s-a născut în primul deceniu al secolului trecut, a prins ambele războaie mondiale și puțin din democrația mult așteptată. Tatăl ei, Istvan, este descendentul unei familii vechi, de la 1578, cu oarecare rădăcini aristocratice și din această cauză, căsătoria sa cu Johanna este privită de „Vitănești” ca o mezalianţă (el-nobil, ea-săracă și frumoasă…eterna poveste). Au șapte copii, trei fete și patru băieți. Una dintre fete se stinge din viață la o vârstă fragedă, răpusă de gripa spaniolă.

Eroina mea e fata cea mare, cea care o ajută pe mama sa în toate treburile gospodăriei. Pentru că Johanna rămâne văduvă mult prea devreme. Cu șase copii pe care trebuie să-i hrănească, să-i îmbrace, să-i dea la școli… Iată de ce Margit învață toate tainele bucătăriei, învață să croiască și sa coase haine, să crească găini și porci, dar mai ales să cunoască bunele maniere pentru că, nu-i așa, „Noblesse oblige!”.

Școală face atât cât se cuvenea fetelor din vremea aceea, dar Margit este o autodidactă, pasionată în special de istorie.

Pentru a-și întreține familia, Johanna deschide o cantină și curând mâncărurile ei devin vestite în tot orașul, în toată Deva! Printre clienții fideli se numără și tânărul șef de gară, înalt, brunet și foarte bine educat, care vine cu plăcere la pensiunea Johannei, pentru o supă caldă și pentru privirea albastră a lui Margit.

Și cum ar putea continua povestea dacă nu cu o nuntă frumoasă și cu „au trăit fericiți până la adânci bătrâneți!”. Pentru că Margit se îndrăgostește de Ionel, Johanna e cu totul de acord cu alegerea fetei sale și mai rar soacră care să țină atât de mult la ginere și…viceversa.

Margit va avea doi copii, un băiat și o fată. Își adoră soțul și chiar au o căsnicie atât de fericită, încât numai în povești le întâlnești. Au trecut împreună prin război, prin toate greutățile și grozăviile acelor timpuri.

Ea este temelia, liantul, păstratoare a tradițiilor și ritualurilor familiei. De la așezarea mesei până la cele mai banale gesturi, toate sunt supravegheate cu atenție… „Nu se pune mâna la gură când râzi!”, „Nu ridica degetul mic când bei ceaiul!”, „O doamnă nu merge fără poșetă nici măcar la piață!” etc. Ca să nu vă mai spun că Margit nu mergea nicăieri fără a se ruja, fără a-și da cu puțină pudră și fără a-și aranja impecabil coafura.

O ultimă privire asupra ținutei soțului, îndepărtarea unei cute, a unui fir de tutun și frumoasa și bătrâna pereche ieșea la plimbare în fiecare seară. Punctul terminus – o cafenea mult agreată de pensionari și…microbiști. Acolo bătrâneii se întâlneau cu alte perechi, cunoștințe de o viață, își savurau cafeaua și povesteau… Despre copii și nepoți, niciodată despre pensia mică sau despre boli!

Eram mică… Nu ajungeam la masă (era cafenea „la varice”, fără scaune) și mă simțeam frustrată. As fi vrut să cresc într-o clipită, să-mi beau și eu cu aplomb cafeaua și să am… teniși albi. Deocamdată, ronțăiam preocupată cubul de zahăr înmuiat în cafea pe care mi-l dadea bunica… Adică Margit! Pentru că Margit și Ionel au fost bunicii mei…

Nu mai sunt… Bunicul s-a stins în 1977. Bunica a mai trăit pentru a-și vedea și a-i învăța pe strănepoți că trebuie să țină frumos lingura în mână, să mănânce cu gura închisă. Îi îmbăia și îi descânta, le vorbea muuult, cu vocea ei blândă și micuţii o priveau fascinați pe „mamaica”.

Apoi a plecat și ea… Era 8 MARTIE 1990.

Margit și Ionel au fost bunicii mei…
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente