sâmbătă, noiembrie 23, 2024
No menu items!
AcasăACTUALITATEO fată şi un băiat din Cluj s-au pus pe JEFUIT în...

O fată şi un băiat din Cluj s-au pus pe JEFUIT în Deva. Ce lovituri au dat înainte de a fi prinşi

O tânără de 25 de ani şi un bărbat în vârstă de 33 de ani, din judeţul Cluj, s-au apucat să fure şi să jefuiască în mai multe magazine din Deva. Într-unul dintre magazinele în care au intrat să fure s-au încăierat cu angajaţii magazinului şi cu clienţii, care încercau să-i oprească. Bărbatul l-a lovit pe unul dintre angajați în cap cu o sticlă de apă.

Furturile au început la o benzinărie din Deva

La data de 26 ianuarie 2023, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată telefonic de către reprezentanții unei stații de carburanți din municipiul Deva, cu privire la faptul că o femeie a alimentat în aceeași zi, în jurul orei 17:20, o cantitate de 56,149 litri de carburant solicitând și alte bunuri în valoare totală de 464,09 lei, iar când a încercat să achite cu un card bancar nu s-a putut efectua plata din cauza faptului că era blocat persoana în cauză precizând că, nu poate achita nici în numerar. Aceasta a plecat și nu a achitat contravaloarea combustibilului alimentat și nici a bunurilor. – a informat Poliţia Judeţului Hunedoara.

După cinci zile au dat o nouă lovitură: au furat haine şi ghete

La data de 31 ianuarie 2023, reprezentanții unei unități comerciale din municipiul Deva au sesizat telefonic Poliția Municipiului Deva cu privire la faptul că o persoană de sex masculin și o persoană de sex feminin au sustras de pe rafturi articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, pe care le-au disimulat într-o plasă și în buzunarele jachetelor pe care le purtau, după ce în prealabil au înlăturat etichetele de conformitate dotate cu sistem antifurt, pentru a nu se declanșa barierele de alarmă. – a transmis IPJ Hunedoara.

Poliţiştii au primele informaţii: cine sunt cei doi hoţi

Cu ocazia investigațiilor opertive realizate de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, s-a stabilit că cele două persoane care au sustras bunuri în data de 26.01.2023, precum și în data de 31.01.2023, sunt un bărbat în vârstă de 33 de ani și o tânără în vârstă de 25 de ani, ambii din județul Cluj.

Jaf şi încăierare în alt magazin: aici i-au prins poliţiştii în flagrant

La data de 31 ianuarie 2023, aceștia au fost prinși în flagrant, după ce au sustras bunuri din incinta unui magazin situat în municipiul Deva, bunuri cu care au trecut de casele de marcat fără a le achita.

Cei doi au avut o atitudine violentă și amenințătoare la adresa angajaților magazinului, după ce au lăsat bunurile sustrase, încercând să își asigure scăparea din magazin prin modalitatea de a se împinge în persoanele aflate în jurul lor care încercau să îi țină în incinta magazinului până la venirea polițiștilor. De asemenea, s-a stabilit că bărbatul în vârstă de 33 de ani, în timp ce era reținut de către unul dintre angajații magazinului, l-a lovit pe acesta cu un pet de apă, plin, în zona frunții.

Ulterior examinării de către polițiști a autoturismului cu care suspecții se deplasau, în interiorul acestuia au fost descoperite bunuri sustrase din magazinele din municipiul Deva, precum și bunuri sustrase din incinta altor societăți comerciale din țară, ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Arestaţi pe 30 de zile pentru FURT CALIFICAT şi TÂLHĂRIE

În cauză, față de ce cei doi suspecți, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie, luându-se față de aceștia măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore, fiind prezentați ulterior Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva cu propuneri corespunzătoare.

La data data de 01 februarie 2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Deva a dispus luarea măsurii arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile, față de bărbatul în vârstă de 33 de ani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie și totodată, a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, față de tânăra în vârstă de 25 de ani cercetată sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt, furt calificat și tâlhărie.

Sursa: IPJ Hunedoara

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente