duminică, aprilie 28, 2024
No menu items!
AcasăCulturăConcert de excepție la Castelul Corvinilor

Concert de excepție la Castelul Corvinilor

Dobondi ART, organizatori ai festivalului anual „Stradivarius Music Nights by The Castle”, au plăcerea de a aduce în fața publicului hunedorean Romanian Chamber Orchestra.

Romanian Chamber Orchestra este, prin valoarea componenților săi și contribuția adusă patrimoniului național, un punct de reper pentru cultura românească. Unicitatea proiectului este redată de structura ansamblului ce reunește 21 de muzicieni români care fac performanță atât în țară, cât și în unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii. 

Dirijor este Cristian Măcelaru – o personalitate fabuloasă a lumii muzicale, dirijor și violonist: directorul artistic al Festivalului George Enescu, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței, dirijor principal al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii din Koln și câștigător în anul 2020 al Premiului Grammy la categoria „Cea mai buna interpretare solo”.

Concertul va avea loc vineri, 3 iunie 2022, de la ora 19:00, în superba Sală a Dietei de la Castelul Corvinilor.

”Pentru noi, Dobondi ART , seara pe care v-o propunem pe 3 iunie, în spectaculoasa Sală a Dietei din Castelul Corvinilor înseamnă un vis frumos , transformat in realitate, pe care îl vom trăi și îl vom simți prin toți porii !

Suntem copleșiți și onorați de oportunitatea imensă de a putea aduce in fața publicului hunedoarean, iubitor de muzică clasică, ROMANIAN CHAMBER ORCHESTRA , sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru.” – au scris organizatorii pe pagina de Facebook Dobondi ART.

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente