APELUL DE AJUTOR A FOST PRIMIT MARȚI SEARA
Un număr de 110 maşini în care se află peste 200 de persoane au rămas blocate, marţi seară, pe drumul care face legătură între Câmpul lui Neag și Herculane, a anunțat Salvamont România, într-o postare pe Facebook.
„Cel mai ciudat caz primit vreodată de echipele Salvamont.” – a comunicat Salvamont România.
Echipe de salvatori din trei județe (Caraș-Severin, Gorj și Hunedoara), pompieri şi drumari s-au mobilizat de urgență și au pornit pentru pentru intervenția la faţa locului. Un elicopter SMURD s-a ridicat de la unitatea din Caransebeș și a zburat spre zona indicată în apelul de urgență.
CE AU VĂZUT PILOȚII ELICOPTERULUI SMURD
COMUNICAT ISU HUNEDOARA
În intervalul 07.00 – 21.00, elicopterul SMURD al Punctului de Operare Aeromedicală Caransebes a executat o misiune de căutare pe DN 66A – tronsonul Câmpu lui Neag (HD) și Cerna Sat (GJ), în urma unui apel primit la 112 care anunța o posibilă blocare a unui convoi format din mai multe autoturisme.
Pentru gestionarea misiunii, la locul indicat au fost trimise, în vederea acordării sprijinului de specialitate, echipe de intervenție ale ISU Gorj, ISU Hunedoara și ISU Caraș-Severin, Salvamont Gorj și Hunedoara, dar și echipe ale Jandarmeriei Romane.
Facem precizarea că zona este una fără semnal GSM, iar apelantul nu făcea parte din grupul persoanelor aflate în dificultate.
În urmă cu puțin timp, echipajele de intervenție au ajuns la locul unde existau informații că grupul de autovehicule a ramas blocat, iar din informațiile primite la acest moment, ocupanții nu prezintă probleme medicale.
Sursa: ISU Hunedoara
CE AU GĂSIT SALVAMONTIȘTII PE TEREN. CE S-A ÎNTÂMPLAT CU ADEVĂRAT
Sute de turiști olandezi, participanţi la raliul „Carbage Run”, au rămas cu mașinile blocate, marți, pe drumul care face legătura între Câmpul lui Neag și Herculane, afectat de ploile abundente.
”Echipele de salvamontiști din cele trei județe au ajuns în sectoarele de drum din zonele lor de responsabilitate și au făcut primele evaluari ale situației.” – a transmis Salvamont România.
”Din cauza lipsei de informații corecte și actuale, grupul organizat de mașini s-a deplasat după trakul de GPS dat de organizatori intrând pe un drum închis circulației publice și semnalizat în acest sens.
Câteva mașini si-au spart băile de ulei, foarte multe si-au distrus tobele de eșapament, situație în care coloana de mașini s-a oprit pe o lungime de cca 30 km, așteptând indicații de la organizatori, indicații ce nu putea fi transmise din cauza lipsei semnalului telefonic.
Alături de polițiști și personal ISU, salvamontistii au discutat cu toti conducătorii auto și i-au îndrumat în direcțiile de retragere din zonă, către județele Gorj, Caraș și Hunedoara.
Au existat și câteva mici intervenții medicale, în principal plăgi și traumatisme, rezultate din situații fără legătură cu evenimentul.
Doua persoane au beneficiat de prim ajutor din partea Salvamont Gorj iar o persoană ce prezenta o stare de epuizare psihica a fost predată unei ambulante SMURD.” – a comunicat Salvamont România.
The Carbage Run – raliul rablelor şi oamenilor fără griji
The Carbage Run este o comunitate olandeză care are ca obiect de activitate participarea la raliuri de cinci zile în diverse ţări ale Europei, de obicei pe trasee mai puţin umblate.
Mşinile sunt nişte rable decorate cât mai fantezist iar participanţii la raliu campează la marginea drumurilor, sub cerul liber sau în corturi şi îşi prepară hrana la plite cu gaz.
Distracţia este aventura descoperirii unor locuri în afara traseelor turistice uzuale şi bucuria de a fi într-o colectivitate lipsită de constrângerile convenţiilor sociale. Oamenii sunt îmbrăcaţi în haine vechi (când sunt îmbrăcaţi – vezi video mai jos) şi conduc nişte rable care abia se ţin pe roţi. Obligatoriu: mașinile nu valorează mai mult de 500 de euro fiecare și au cel puțin 20 de ani.
Chiar şi denumirea grupului, Carbage, este un joc de cuvinte între „car” – maşină şi „garbage” – gunoi.
Participanţii la Carbage Run din vara aceasta au plătit organizatorilor o taxă de 400 de euro pentru a se înscrie în raliu.
Filmul următor, despre participanţii din acest an la raliul Carbage Run din România – adică exact cei rămaşi blocaţi marţi în munţi, între judeţele Hunedoara şi Gorj – este edificator: