miercuri, decembrie 4, 2024
No menu items!
AcasăAdministrațieBREAKING NEWS: DNA a intrat pe fir și cercetează actele referitoare la...

BREAKING NEWS: DNA a intrat pe fir și cercetează actele referitoare la TELECABINA de pe Cetatea Devei

Anunțul a fost făcut luni dimineața chiar de către administratorul public al municipiului Deva, Traian Berbeceanu, în direct la postul de televiziune Info HD.

Traian Berbeceanu: ”Vreau să îi anunț pe deveni, evident că nu este niciun secret că chiar în cursul săptămânii trecute, nu mai știu exact ziua, am primit de la DNA o solicitare prin care ni se cerea să înaintăm documentația tehnică cu privire la Telecabină.

Deci iată că lucrurile se întâmplă și instituțiile statului care trebuie să își facă treaba își fac treaba, se fac verificări. Nu am cum să știu eu care este soluția dar sunt convins că vor fi făcute verificări foarte serioase și vor fi luate măsuri.”

Declarația lui Traian Berbeceanu, administratorul public al municipiului Deva, referitoare la descinderea DNA la Primăria Deva în problema Telecabinei

Administratorul public al Devei a afirmat că și Primăria a făcut, încă din primăvara acestui an, o plângere penală pe adresa antreprenorului general al investiției la Telecabină, pentru că ”am avut suspiciuni”.

”Noi am făcut o plângere penală în care am spus că avem suspiciuni că echipamentele (de la Telecabină – n.n.) nu sunt corespunzătoare. Și că avem suspiciuni că antreprenorul general, cu care noi am avut relație contractuală, la rândul său, a avut relație contractuală pe consultanță tehnică și că acele contracte au fost fictive și că nu au fost executate și de aceea am făcut plângere penală.” – a mai afirmat Traian Berbeceanu, administratorul public al municipiului Deva, în emisiunea de la Info HD.

La această oră, Telecabina de pe Dealul Cetății din Deva (o investiție de peste 4 milioane de euro, bani din bugetul local), este defectă și nu poate deservi turiștii.

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente