Garda de Mediu avertizează că fenomenul arderilor de vegetaţie uscată a atins o amploare fără precedent în ultimii 5 ani, zilnic fiind înregistrate 83 de astfel de incendii.
”În fiecare zi din 2022, 83 de persoane din România au dat foc unui câmp, pentru a scăpa de vegetaţie. Fenomenul arderilor ilegale de vegetaţie şi de mirişti, din acest an, are cea mai mare amploare din ultimii cinci ani, ajungând la 6.028 de arderi de vegetaţie uscată în doar două luni şi jumătate, conform datelor statistice furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU)” – a transmis, luni, Garda de Mediu, într-un comunicat.
În județul Hunedoara, 63 de intervenții ale pompierilor militari au fost înregistrate la arderi necontrolate (vegetație uscată, pășune și litieră), fiind afectate aproximativ 470 de hectare de teren.
Doar în data de 20 martie a fost stins un număr de 15 de astfel de arderi, iar în incendiul localizat între localitățile Geoagiu și Homorod au ars 180 de hectare de vegetație uscată și 3000 de mp de litieră.
”Am decis majorarea amenzilor contravenţionale pentru arderea miriştilor, turbăriilor, litierei pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase. Noile amenzi vor fi cuprinse între 7.500 şi 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice amenda va fi între 50.000 şi 100.000 lei. Am semnat proiectul ordonanţei de urgenţă si sper ca în cel mai scurt timp posibil să fie adoptat”, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna.