În data de 26 mai 2022, în jurul orei 21:15, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată prin apel direct de către o persoană de sex masculin care nu a dorit să-și decline identitatea, cu privire la faptul că, în zona fântânii arteziene amplasată în fața Casei de Cultură din municipiul Hunedoara, urmează să explodeze o bombă.
Ulterior aceeași persoană neidentificată, a revenit cu un alt apel telefonic prin care anunța că, bomba se află într-o autoutilitară parcată în proximitatea Casei de Cultură.
Polițiștii au izolat zona și la fața locului a acționat o echipă de pirotehniști din cadrul SRI, care a verificat autoutilitara indicată de apelant.
După aproximativ o oră, echipa de pirotehniști împreună cu celelalte echipe de cercetare aflate la fața locului au constatat că a fost vorba de o alarmă falsă.
În continuare, polițiștii efectuează cercetări cu privire la identificarea persoanei care a apelat în mod eronat și nejustificat, urmând a se lua masurile legale care se impun.
Sursa: IPJ Hunedoara