sâmbătă, noiembrie 23, 2024
No menu items!
AcasăNEWS ALERTACCIDENT MORTAL la Băița: mașina condusă de un tânăr BEAT s-a izbit...

ACCIDENT MORTAL la Băița: mașina condusă de un tânăr BEAT s-a izbit de un parapet de beton

Un accident rutier deosebit de grav s-a petrecut vineri după-amiază, la ieșirea din localitatea Crăciunești, comuna Băița. O mașină în care se aflau cinci tineri, condusă de un șofer beat, s-a izbit de parapetul din marginea șoselei. Un tânăr a decedat, ceilalți sunt răniți.

Circulația este întreruptă pe ambele sensuri între Crăciunești și Băița (ora 19:00).

Ce a comunicat Poliția:

La data de 03 mai 2024,în jurul orei 17:32, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Băița, a avut loc un accident rutier.

Poliţiştii ajunși la fața locului au constatat că un tânăr de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 700A, respectiv pe raza localității Băița, în condiții care vor fi stabilite ulterior, a pierdut controlul direcţiei de deplasare într-o curbă la stânga și a intrat într-un parapete de protecție.

În urma evenimentului rutier, a rezultat decesul unui tânăr de 21 ani și rănirea altor 3 persoane.

Autoturismul în care se aflau cei cinci tineri a fost distrus la impactul cu parapetul de beton. Foto: IPJ Hunedoara

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul mașinii era sub influența alocoolului. La peste 40 de minute de la producerea accidentului, alcoolemia șoferului, măsurată cu aparatul alcooltest, a fost de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat . Foto: IPJ Hunedoara

Victimele au fost preluate și transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. (IPJ Hunedoara)

VIDEO: ISU Hunedoara

Ce a comunicat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara:

Pompierii Punctului de Lucru Băița și cei ai Detașamentului Deva au intervenit, vineri după-amiază, la ieșire din localitatea Crăciunești, unde a avut loc un grav accident rutier.

La fața locului, pompierii au constatat faptul că în accident a fost implicat un singur autoturism, rezultând 5 victime, dintre care una încarcerată dar conștientă și una aflată în stop cardio respirator.

Autoturismul Audi a fost distrus în întregime. Foto: IPJ Hunedoara

Salvatorii au acționat de urgență pentru extragerea persoanei încarcerate, un bărbat în vârstă de 27 de ani, și concomitent, victimei aflate în stare de inconștiență, un tânăr în vârstă de 22 de ani, i-au fost aplicate manevre de resuscitare, însă din nefericire fără niciun rezultat.

La spitalul din Deva urmează a fi transportate pentru investigații de specialitate două dintre victime: bărbatul în vârstă de 27 de ani și un minor în vârstă de 16 de ani.

Celelalte două persoane implicate în eveniment au fost evaluate de către echipajele medicale la locul intervenției și nu a fost necesar transportul acestora la o unitate spitalicească. Circulația rutieră este blocată pe ambele sensuri. (ISU Hunedoara)

Mesajul Asociației Județene de Fotbal (AJF) Hunedoara despre tânărul decedat în accidentul de la Băița:

Sursa: Facebook/AJF Hunedoara
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente