O femeie de 32 de ani, din orașul Călan, bănuită de comiterea unei infracţiuni, a fost identificată de poliţiştii hunedoreni.
În data de 15 martie a.c., în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg au fost sesizați de un bărbat în vârstă de 49 de ani, din judeţul Prahova, despre faptul că o femeie i-a sustras din autoturism o sumă de bani.
Polițiștii care au sosit la fața locului l-au identificat pe bărbat, care a relatat faptul că a oprit autoturismul pe DN 66 (E 79) Deva-Petroșani, într-o parcare din localitatea Ruși, iar în autoturism a urcat o femeie care, înainte de a coborî din maşină, i-ar fi sustras 2.040 de lei.
În urma verificărilor, poliţiştii au identificat-o în scurt timp pe cea bănuită de comiterea infracţiunii de furt, o femeie în vârstă de 32 de ani, din oraşul Călan, asupra căreia a fost găsită suma de bani sustrasă, care a fost, astfel, recuperată.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiuni de furt.
Sursa: IPJ Hunedoara