sâmbătă, noiembrie 23, 2024
No menu items!
AcasăNEWS ALERTINCENDII la Hunedoara şi Simeria. Zeci de oameni evacuaţi, pagube însemnate

INCENDII la Hunedoara şi Simeria. Zeci de oameni evacuaţi, pagube însemnate

Un incendiu a izbucnit vineri seara, în jurul orei 21:30, într-o garsonieră situată la etajul 4 al unui bloc de pe strada Nicolae Bălcescu din Hunedoara.

S-au autoevacuat 70 de persoane, iar 3 locatari cu probleme locomotorii au fost evacuați de către pompieri.

Incendiul a fost lichidat, în timpul intervenției fiind extrasă și o butelie care prezenta pericol de explozie.

Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, însă pagubele materiale sunt însemnate, fiind afectată atât locuința în care s-a produs incendiul, cât și două apartamente învecinate.

Pentru misiune au fost alocate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și autoscara mecanică.

De asemenea, o ambulanță a SAJ a fost alocată în sprijin.

Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.

.

Tot vineri, 6 ianuarie, în jurul orei 20:00, pompierii au intervenit la un incendiu care a izbucnit într-o casă din Simeria. Două persoane au fost evacuate şi asistate medical de paramedicii SMURD.

Pompierii Detașamentului Deva au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o casă din localitatea Simeria.

La sosirea echipajelor la locul solicitării, incendiul se manifesta cu flacără în dormitor, întreaga locuință fiind inundată cu fum.

Proprietara locuinței și un aparținător al acesteia au fost asistați medical de către paramedicii SMURD la fața locului, întrucât au suferit atacuri de panică.

Incendiul a fost stins în scurt timp și pompierii au acţionat pentru îndepărtarea efectelor negative ale acestuia.

Cauza probabilă de producere a incendiului urmează a fi stabilită.

Sursa: ISU Hunedoara

Dacă ai o știre, scrie-ne la: contact@newshd.ro

NewsHD.ro este un proiect jurnalistic independent.

NewsHD.ro nu este finanţat din bani publici, sub nicio formă, nici direct, nici indirect, de nicio autoritate a statului român.

NewsHD.ro nu este  finanţat de niciun partid politic.

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente