marți, noiembrie 26, 2024
No menu items!
AcasăNEWS ALERTCum a reușit să ajungă așa? Autotren cu ciment, răsturnat în Defileul...

Cum a reușit să ajungă așa? Autotren cu ciment, răsturnat în Defileul Jiului

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că marți dimineața, pe DN 66 Târgu Jiu-Petroșani, la kilometrul 94+600 de metri, în afara localității Bumbești-Jiu, județul Gorj, un autotren încărcat cu ciment s-a răsturnat pe suprafața de rulare, eveniment soldat cu rănirea a două persoane, ce sunt evaluate medical la fața locului.

Traficul rutier este întrerupt pe ambele sensuri de mers pentru aproximativ 45-60 de minute.

ACTUALIZARE 11:30 Circulația a fost reluată pe sensul de mers Bumbești Jiu – Petroșani, se circulă alternativ pe un singur fir.

”Din primele cercetări polițiștii au stabilit că un bărbat de 55 de ani din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autotren pe DN 66, din direcția Petroșani-Târgu Jiu, ar fi fost acroșat de către un alt autotren, condus de un bărbat de 55 de ani, din municipiul Petroșani, moment în care primul conducător auto a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat pe carosabil și marginea râului Jiu, blocând traficul rutier pe ambele sensuri” – a declarat Oana Iuliana Vlăduț, purtător cuvânt IPJ Gorj, citată de Gazeta de Dimineață.

Șoferul Tirului răsturnat a fost rănit, la fel ca și pasagera din autotren, o femeie de 55 de ani din Târgu Jiu. Victimele au ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

Șoferul TIR-ului nu a putut fi testat de polițiști pentru a se determina dacă a consumat sau nu băuturi alcoolice, din cauza rănilor pe care le-a suferit.

Traficul în zonă a fost blocat mai bine de două ore, din cauza TIR-ului răsturnat, înmatriculat în Hunedoara. – a anunțat Gazeta de Dimineață.

Foto: Gazeta de Dimineață

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente