Prezentată de Dorina Mitracska
Când, în Toledo, am vizitat casa în care trăise El Greco, îi vedeam picturile influențată fiind de scrierea lui Kazantzakis. Sfinții erau „despovarati de greutatea trupului, gata să se prefacă în flăcări.”
„Raport către El Greco” este drumul lui Kazantzakis, celălalt Cretan, „printre oameni, patimi și idei.” Am perceput romanul acesta ca o chintesenta a operei lui Nikos Kazantzakis, i-am recunoscut pe acei eroi care l-au inspirat, frământările care i-au însoțit pașii în marile lui călătorii, cu adevărat, inițiatice, speranțele și deznadejdile în căutarea Absolutului.
Epifania Absolutului se dovedește efemeră, urcușul spre vârful Golgotei este marcat de nume sacre: Hristos, Budhha, Lenin, Odiseu…Fiecare înseamnă o nouă provocare, o nouă încercare de ierarhizare a valorilor umane.
Amestec de adevăr și ficțiune, romanul e o călătorie în timp și în spațiu care ne deslușeste tumultul acestui suflet cretan, aspirația lui spre libertate, mai degrabă spre eliberare, spre adevăr, strădania în dezlegarea esenței Binelui și Răului, convingerea că cele două au aceeași rădăcină și că pot fi reconciliate spre salvarea și iluminarea omului.
În ciuda faptului că abordează teme atât de profund filozofice, romanul se citește ușor datorită stilului „înaripat” a lui Kazantzakis.
Tonul este, așa cum ne-a obișnuit, unul serios, dar câte un zâmbet mai înflorește în colțul gurii în timpul lecturii. În mijlocul celui mai sobru tablou, mai apare câte un personaj hâtru, ca un silen, care își rostește cugetările pline de haz și tâlc.
„Raportul” este un roman testament, scris la sfârșitul vieții, sfârșit care a venit prea repede pentru cel care mai avea atât de multe să ne spună…
„Fie-vă milă, oameni buni, dați-mi fiecare un sfert de oră! Oh, dați-mi o fărâmă de timp, doar atât cât să-mi termin Opera. Apoi Caron n-are decât să vină”. (Nikos Kazantzakis)