vineri, noiembrie 22, 2024
No menu items!
AcasăAdministrațieCând se vor finaliza lucrările la Centrul Vechi din Deva?

Când se vor finaliza lucrările la Centrul Vechi din Deva?

Nicolae-Florin Oancea, primarul municipiului Deva: „Am garanţia că la finalul lunii noiembrie lucrările la Centrul Vechi vor fi finalizate.”

Prezent în emisiunea postului local de televiziune UNU TV marţi, 19 aprilie, primarul municipiului Deva, Nicolae-Florin Oancea, s-a arătat încrezător că la 1 Decembrie 2022 Centrul Vechi al municipiului va fi inaugurat.

„Le spun tuturor că ne încadrăm în termenul contractual. Lucrările au început în toamna anului 2021, mai precis în luna octombrie. Termenul final pentru această lucrare este în primăvara anului 2023.

Dar, din discuţiile pe care le-am purtat cu reprezentanţii firmei care execută această lucrare, ne-am propus – şi ne vom ţine de cuvânt – ca la final de lună noiembrie să finalizăm lucrările la Centrul Istoric, să facem recepţia finală şi, la 1 Decembrie, să-l inaugurăm.

Deci este o lucrare în termen. Nu există întârzieri, chiar devansăm contractul cu câteva luni, ceea ce este extraordinar! Şi vom reuşi!” – a spus primarul Florin Oancea în emisiune.

Proiectul reabilitării centrului istoric al Devei este în valoare totală de aproximativ 4,5 milioane de euro, finanțat din fonduri europene, cu o contribuție de 2% din bugetul general al municipiului Deva.

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente