DRDP Timișoara a informat, luni, 12 mai 2025, că încep lucrările (anuale) de refacere a carosabilului pe DN 68A, între Coșava și Margina. Este vorba de cea mai aglomerată șosea națională din țară, pe care este înghesuit tot traficul rutier de pe autostrada A1 Deva-Nădlac.
Această porțiune de drum național suplinește lipsa tronsonului de autostradă din zona celebrelor ”tuneluri pentru urși”.
Comunicatul DRDP Timișoara
Începând de astăzi, 12 mai, până la finele lunii iunie, pe DN 68A, dinspre Coșava spre Margina, jud. Timiș, se vor desfășura lucrări la carosabil și se va circula îngreunat, cu restricții, atât ziua cât și noaptea.
Lucrările, care se vor executa inclusiv pe timpul nopții, vor fi făcute în continuarea celor executate în primăvara anului trecut, de la Coșava spre calea ferată din localitatea Margina. Aceste lucrări presupun tratarea tasărilor locale, ceea ce înseamnă că se face consolidarea drumului, inclusiv a structurii sale.
Echipele antreprenorului Drumuri și Poduri Banat – DPB vor lucra de luni dimineața până vinerea la prânz, când echipele se retrag de pe drum și se va putea circula pe ambele sensuri, dar vor fi menținute restricțiile de viteză în zona de șantier.
În paralel, CFR Infrastructură Timișoara, prin S.C. Europan Prod S.A., va executa lucrări de reparații la trecerea la nivel cu calea ferată de la Margina, iar traficul se va desfășura deviat pe o variantă amenajată provizoriu.
Pentru a evita aglomerația pe acest sector, șoferii pot folosi următoarele rute ocolitoare:
- Pe direcția Nădlac – București: A1 Nod Balinț – A6 Lugoj – DN 6 Lugoj – DN 6 Caransebeș – DN 68 Caransebeș – DN 68 Hațeg – DN 66 Hațeg – DN 66 Simeria – A1 Simeria sau A1 Nădlac – A1 Arad – A11 Arad – DN 7 Arad – DN 7 Ilia – A1 Ilia;
- Pe direcția București – Nădlac: A1 Ilia – DN 7 Ilia – DN 7 Arad – A11 Arad – A1 Arad – A1 Nădlac.
Sursa: DRDP Timișoara