Într-o țară în care simbolurile memoriei colective ar trebui protejate cu sfințenie, guvernul României a ales, în mod inexplicabil și cinic, să impună plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) pentru două dintre cele mai vulnerabile și respectate categorii sociale: veteranii de război și foștii deținuți politici.
Este un gest care nu doar că nu aduce o rezolvare reală a problemelor bugetare, dar ridică serioase semne de întrebare privind capacitatea morală și politică a Coaliției de guvernare de a înțelege sensul profund al cuvintelor „recunoștință” și „demnitate națională”.
Ne aflăm în fața unui sacrificiu inutil. Suma care ar putea fi colectată de la acești oameni este infimă în comparație cu așa-zisa „gaură bugetară” de 30 de miliarde de euro.
Câți veterani de război mai sunt în viață? Conform datelor oficiale, la începutul anului 2024 mai trăiau în România puțin peste 1.200 de veterani de război. În 2025 sunt și mai puțini. Cei mai mulți dintre ei au peste 95 de ani. În județul Hunedoara, de exemplu, mai este un singur veteran de război în viață. Îl cheamă Tudor Gheorghe. Are 101 ani și e din Lupeni, Valea Jiului. Este imobilizat la pat și nu a putut participa la ceremoniile organizate de Ziua Veteranilor de Război, în 29 aprilie. Să facă bine și să scoată banii!
În ceea ce privește foștii deținuți politici, numărul acestora este estimat la aproximativ 2.000 – 3.000, o generație pe cale de dispariție, purtătoare a suferinței din închisorile comuniste, a foamei, a frigului și a umilinței.
Să le iei 100 de lei din pensie, în numele echilibrului bugetar, echivalează cu a rupe ultima medalie de pe pieptul unui veteran sau a stinge ultimul foc de lumină în conștiința unei națiuni care nu știe să-și respecte trecutul. Este nu doar o măsură lipsită de empatie, ci și un gest cu impact negativ puternic asupra imaginii guvernului și a Coaliției care îl susține.
Ironia face ca amendamentul depus de PSD – parte a actualei Coaliții – pentru scutirea veteranilor și a foștilor deținuți politici de la plata CASS, să fi fost respins chiar de colegii de alianță. Ce mesaj transmite acest refuz? Că solidaritatea de fațadă nu valorează mai mult decât o decizie cinică într-o ședință de comisie? Sau că, în goana după bani, orice sacrificiu este acceptabil, chiar și cel al demnității naționale?
”Nu cred că se reface deficitul dacă punem CASS la veteranii de război sau la fostii deţinuţi politici. Nu vorbesc de urmaşi. Vorbesc de deţinuţii politici. Eu cred că mai sunt câteva zeci în ţara asta. Şi puţin respect pentru ei şi pentru veteranii de război cred că puteam să arătăm. N-am găsit înţelegere. Am fost singurii care am susţinut în coaliţie aceste lucruri, care nu au aşa un mare impact, dar aveau o valoare morală importantă. Din păcate, n-am găsit înţelegere şi mai sunt exemple”, a declarat, marţi, Sorin Grindeanu, liderul PSD.
Acest episod este mai mult decât o gafă politică: este o problemă gravă de imagine și moralitate. Într-o perioadă în care statul român se confruntă cu lipsa de încredere din partea cetățenilor, un astfel de gest devine emblematic pentru ruptura tot mai mare dintre conducători și cei conduși. Când statul își pierde instinctul de protecție față de cei mai demni și mai încercați dintre cetățeni, ne întrebăm cu temei: ce fel de societate mai suntem?
Soluțiile pentru redresarea bugetului trebuie căutate în zona marilor scutiri fiscale acordate corporațiilor, în risipa bugetară, în reforma aparatului administrativ, nu în buzunarele bătrânilor care poartă în oase frigul tranșeelor de pe front sau zidurile jilave ale închisorilor comuniste.
Veteranii și foștii deținuți politici nu mai au nevoie de multe lucruri de la statul român. Doar de respect și de liniște. Să le ceri, în schimb, o contribuție simbolică la echilibrul bugetar este nu doar rușinos, ci și inutil.
Un stat care nu își onorează eroii nu își merită viitorul.
Alin Bena