duminică, noiembrie 24, 2024
No menu items!
AcasăNEWS ALERTUn microbuz cu șapte persoane s-a răsturnat la Merișor. A fost activat...

Un microbuz cu șapte persoane s-a răsturnat la Merișor. A fost activat PLANUL ROȘU de intervenție

Un microbuz în care se aflau șapte persoane a fost implicat într-un accident rutier, produs pe raza localității Merișor, comuna Bănița, marți seara. Autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție.

”În urmă cu scurt timp, a avut loc un accident rutier pe DN 66, pe raza localității Merișor, în care a fost implicat un microbuz în care se aflau 7 persoane.

Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru optimizarea misiunii de răspuns, la nivelul județului Hunedoara a fost activat Planul Roșu de intervenție.

În urma accidentului rutier, două femei în vârstă de 19, respectiv 35 de ani au fost asistate medical la locul intervenției, fără a fi necesar transportul acestora la spital.

Conform polițiștilor hunedoreni, microbuzul era condus de o femeie de 32 de ani, din jud. Suceava, care, într-un moment de neatenție a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile.

La fața locului au fost alocate de urgență o autospecială de descarcerare, 2 ambulanțe SMURD, o autospecială de transport personal și victime multiple și 2 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean. De asemenea, a fost prealertat elicopterul SMURD.

În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime ci doar pagube materiale, femeia de 32 de ani aflată la volan fiind sancționată contravențional – au declarat reprezentanții IPJ Hunedoara.

În aceste momente (ora 19:00 – n.n.), circulația rutieră este blocată pe sensul de mers Hațeg – Petroșani” – a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente