În acest weekend se desfășoară a treia etapă din Campionatul Național de Super Rally din acest an, pe circuitul stradal din zona centrală a municipiului Deva.
Vineri, 30 iunie, vom cunoaște concurenții participanți la Trofeul Deva Super Rally. Prezentarea piloților și mașinilor va avea loc în zona Statuii lui Decebal din Piața Victoriei (Centrul Cultural ”Drăgan ”Muntean”) de la ora 19:30.
Sâmbătă, 01 iulie, circuitul stradal din Deva va răsuna a sute de cai putere. Mașini din diferite categorii, prezente la Mangalia și Alba Iulia, își vor ambala motoarele în cursa contra-timp în zona centrală a municipiului Deva.
Mașini electrice, monoposturi, mașini de raliu și de circuit: toate vor fi prezente pe traseul din Deva.
”Atmosfera de la Deva nu ar fi aceeași fără public. Ne bucurăm atât de mult de toată susținerea autorităților, a locuitorilor și a susținătorilor prezenți la această etapă.
Mulțumim, Deva, pentru primirea minunată cu care ne așteptați mereu!
Fără susținerea Primăriei Municipiului Deva această etapă nu ar fi fost posibilă. Mulțumim pe această cale autorităților locale pentru logistica și susținerea acestui eveniment!” – au scris organizatorii raliului pe pagina oficială a evenimentului.
TRASEUL CIRCUITULUI
Traseul: B-dul 1 Decembrie 1918 – B-dul Iuliu Maniu – Str. G. Barițiu – Str. M. Eminescu – Piața Victoriei.
PROGRAMUL EVENIMENTULUI
ÎNCHIDEREA CIRCULAȚIEI
Pentru ca evenimentul să se desfășoare în bune condiții, traficul rutier va fi închis pe traseul unde se va desfășura competiția, de vineri, 30 iunie, începând cu ora 08:00 și până sâmbătă, 1 iulie, ora 23:30, pe următoarele sectoare de drum:
– Bulevardul 22 Decembrie, sectorul cuprins între intersecția cu Bulevardul 1 Decembrie 1918 și zona Spitalului Județean Deva
– Strada Mihai Eminescu, sectorul cuprins între intersecția cu strada Piața Victoriei și strada Gheorghe Barițiu
– Strada Gheorghe Barițiu, sectorul cuprins între intersecția cu strada Mihai Eminescu și Bulevardul 1 Decembrie 1918
– Bulevardul Iuliu Maniu (ambele sensuri), sectorul cuprins între intersecția cu Bulevardul Decebal și Bulevardul 1 Decembrie 1918
– Strada Piața Victoriei, sectorul cuprins între intersecția cu strada Mihai Eminescu și Bulevardul 22 Decembrie
Pe perioada desfășurării concursului, următoarele intersecții vor fi trecute pe modul de funcționare galben intermitent:
– Bulevardul Decebal cu Bulevardul Iuliu Maniu
– Bulevardul Mihail Kogălniceanu cu Bulevardul 22 Decembrie
– Strada Mhai Eminescu cu Piața Victoriei
Pe traseul raliului vor fi amplasate ,,șicane”, pentru ca mașinile să nu depășească 180 km/oră.
Primăria Municipiului Deva face apel la toți participanții la traficul rutier să dea dovadă de înțelegere și să folosească rute ocolitoare.
Traficul se redeschide Sâmbătă, 01.07.2023 la ora 23:30
Trofeul Deva Super Rally este un proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Deva.