Unitatea de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici (USTACC) din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva a devenit funcțională, începând de joi, 23 noiembrie. Prin această investiție, SJU Deva se apropie tot mai mult de performanțele clinicilor universitare de top din România.
În cursul zilei de 23 noiembrie, în compartimentul care funcționează în cadrul Secției Cardiologie au fost internați primii pacienți. Compartimentul are 10 paturi, alocate din cele 45 ale secției, și formează un tot unitar împreună cu paturile din secție, Compartimentul de Cardiologie Intervențională și Cateterism Cardiac și Compartimentul Cronici.
La Spitalul Județean de Urgență Deva se efectuează deja intervenții (montare de stenturi) similare celor din spitalele aflate în centrele universitare.
USTACC funcționează ca un compartiment de terapie intensivă, ceea ce asigură monitorizarea performantă a pacienților cu patologii cardiace grave sau care au suferit intervenții din sfera cardiologiei intervenționale.
Valoarea totală a investiției realizată din bugetul propriu al Consiliului Județean Hunedoara se ridică la 984.427,61 lei (TVA inclus), iar lucrările pentru amenajarea USTACC au demarat la finele lunii august 2022. La această sumă s-a adăugat o cofinanțare de 10%, în valoare de 5.778.000 lei, destinată achiziționării angiografului și altor echipamente necesare intervențiilor cardiologice specifice.
Sursa: Consiliul Județean Hunedoara