În data de 26 septembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara şi cei ai Secției de Poliție Rurală Hunedoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale, au desfășurat o razie pe raza municipiului Hunedoara, în zone cu risc criminogen ridicat.
Doi tineri bănuiți de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat au fost reţinuţi preventiv de poliţişti.
Acţiunea a avut drept scop depistarea și luarea măsurilor legale față de prezumtivii autori ai unor infracțiuni, dar şi prevenirea comiterii faptelor comise cu violență ori a celor îndreptate împotriva patrimoniului persoanelor fizice sau juridice.
În cadrul raziei, au fost legitimate peste 180 de de persoane şi au fost controlate 27 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate la regimul circulaţiei rutiere au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, au fost reţinute 4 permise de conducere şi a fost retras un certificat de înmatriculare.
În cadrul aceleiaşi acţiuni, poliţiştii au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor hunedoreni în vârstă de 14, 22 şi de 34 de ani, bănuiţi de comiterea, în perioada mai-septembrie 2022, a mai multor infracțiuni de furt calificat, pe raza municipiului Hunedoara (furturi din autoturisme, casetele cu bani din tonomaturile de lapte, din locuințe sau anexe gospodărești comise prin efracție și/ sau escaladare).
O parte dintre bunurile sustrase (constând în scule, biciclete, aparatură electronică şi electrocasnică, telefoane mobile, bani, bijuterii sau ceasuri de lux) au fost recuperate de la locuinţele celor trei tineri, faţă de care a fost luată măsura preventivă a reţinerii, pentru 24 de ore.
Bărbaţii în vârstă de 22 şi de 34 de ani urmează a fi prezentaţi magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale, cercetările continuând, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.
ACTUALIZARE: Cei doi suspecți de furt de la Hunedoara (majori) au primit mandate de arestare pentru 30 de zile.
Sursa: IPJ Hunedoara