joi, decembrie 12, 2024
No menu items!
AcasăACTUALITATEȘOC: Primarul PNL din Târgu Jiu a trecut la PSD. Marcel Romanescu...

ȘOC: Primarul PNL din Târgu Jiu a trecut la PSD. Marcel Romanescu poate pierde funcția de primar

Primarul liberal din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat oficial, marți seara, că se alătură PSD-ului.

”Așa cum în viața de zi cu zi trăim diferite schimbări, la fel și în viața politică vin momente de răscruce, momente în care consulți, analizezi și decizi.

Târgujienii merită să afle de la mine, în mod direct, că începând de astăzi am decis să fac o schimbare politică, alăturându-mă formațiunii PSD. Este o decizie asumată, având în vedere și că o bună parte a echipei mele a susținut această schimbare, părăsind PNL-ul încă de acum câteva luni.

Un lucru este evident: pentru dezvoltarea municipiului și continuarea proiectelor pe care mi le-am propus alături de echipa cu care lucrez, este nevoie de liniște, de cooperare, de încredere și de oameni pe care să mă pot baza, dar mai ales de susținere politică.

Timp de 7 ani nu am știut ce înseamnă sprijin din partea conducerii județene! Piedici au fost nenumărate, venite chiar de la cei care ar fi trebuit să mă susțină. Poate și pentru că nu am fost adeptul intereselor de grup, ci doar al interesului cetățenilor.

De ce PSD? Pentru că, atunci când am cerut sprijin în realizarea unui proiect, s-au implicat necondiționat, arătând o deschidere în acest sens. Au înțeles că orice realizare aducea plus valoare municipiului Târgu Jiu și au știut să facă abstracție de culoarea politică.

Din păcate, PNL Gorj are alte obiective, la care nu pot adera. Nu poți face politica județului stând cu ochii după interesele personale. Singurul meu obiectiv a fost și rămâne dezvoltarea municipiului, iar pentru asta este nevoie de oameni serioși, capabili să pună umărul la realizarea tuturor proiectelor ce vizează bunul mers al societății.

Sunt adeptul unor valori la care nu voi renunța niciodată. Rămân același om, în slujba dumneavoastră, a cetățenilor municipiului Târgu Jiu, oameni pentru care port un respect deosebit.” – a scris primarul de Târgu Jiu, Marcel Laurențiu Romanescu, pe pagina sa de Facebook.

Din anul 2017, Marcel Laurențiu Romanescu deține funcția de primar al municipiului Târgu Jiu, din partea PNL. El a fost, anterior, lector universitar la Facultatea de Știinte Economice și Administrarea Afacerilor, Universitatea Constantin Brâncuși Târgu Jiu.

La alegerile din 2024, Marcel Romanescu (al treilea, de la stânga la dreapta, în fotografie) ar urma să candideze pentru un nou mandat de primar, de acestă dată din partea PSD. Fotografia a fost postată de Marcel Romanescu, marți seara, pe pagina sa de Facebook.

Ce prevede CODUL ADMINISTRATIV la capitolul ”Încetarea de drept a mandatului primarului”

Art. 160. Încetarea de drept a mandatului primarului

(1) Mandatul primarului încetează, de drept, în următoarele cazuri: (…)

h) pierderea, prin demisie, a calității de membru al partidului politic sau al organizației minorității naționale pe a cărei listă a fost ales

Ce prevede LEGEA PARTIDELOR POLITICE

LEGE nr.27 din 26 aprilie 1996Legea partidelor politice

Art. 5. – (1) Un cetăţean român nu poate face parte în acelaşi timp din două sau mai multe partide politice.

(2) Înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost.

CONCLUZIE:

Coroborând cele două texte de lege, rezultă că înscrierea unui primar într-un alt partid politic (decât cel pe lista căruia a fost ales în funcție) duce la încetarea de drept a mandatului de primar a acestuia.

SCHIMB DE MAME: PNL Gorj se laudă că a racolat patru primari PSD de comune. VIDEO VIRAL

Mihai Calotă, primarul comunei Urdari, Lucian Goață, primarul comunei Prigoria, Sorin Lambu, primarul de la Ionești și Viorel Rotaru, primarul comunei Bolboși apar alături de președintele PNL Gorj, Ion Iordache, într-un clip postat pe pagina de Facebook a Partidului Național Liberal Gorj.

Clipul a devenit viral în scurt timp, datorită penibilității sale:

Filmulețul este însoțit de un comunicat de presă asumat de departamentul de comunicare al PNL Gorj.

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente