Guvernul a adoptat, marți, hotărârea privind calendarul electoral pentru scrutinul prezidențial din 4 mai 2025.
Termenul pentru depunerea candidaturilor la Biroul Electoral Central este 15 martie, ora 24:00.
Cât despre campania electorală, aceasta va începe cu 30 de zile înaintea datei alegerilor, în 4 aprilie, și se va încheia în 3 mai, ora 07:00, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
În străinătate, scrutinul se va desfășura pe durata a trei zile, în 2 și 3 mai, între orele locale 07:00 – 21:00 (cei care se află în secție sau la rând, după această oră, putând să voteze până la ora locală 23:59), și în 4 mai, de la ora locală 07:00 până la ora locală 21:00, dacă această oră nu depășește ora de închidere a secțiilor de votare din România.
Turul doi al alegerilor prezidențiale va avea loc în 18 mai. În străinătate se va desfășura în aceleași condiții și intervale orare ca primul tur.