miercuri, mai 13, 2026
AcasăOPINIIO cacealma scăpată de sub control. Dogs playing poker

O cacealma scăpată de sub control. Dogs playing poker

Ca să scape de Ilie Bolojan din fruntea Guvernului, PSD a încercat o cacealma, plusând și plusând până la limită – și cacealmaua a scăpat de sub control.

Ideea era ca Bolojan, speriat, să-și arunce cărțile și ei să facă mâna greblă.

Întâi, PSD a anunțat că se retrage de la guvernare, dacă nu pleacă Bolojan. S-au retras și Bolojan n-a plecat.

Au plusat, anunțând că depun o moțiune de cenzură pentru guvernul șchiop rămas în funcție. Au depus-o, cu sprijinul și participarea tuturor treziților în conștiință din zona psiho-pupu a Parlamentului.

Moțiunea a trecut cu succes și s-au trezit cu toții în drum și plini de praf, cu guvernul prăbușit si fără cale de întoarcere, căci au aruncat în aer toate podurile și le-au vărsat în cap adversarilor toate lăturile.

Nu s-au gândit o clipă că nu vor reuși să mențină coaliția fără Bolojan, așa încât nu și-au facut planul B.

La indicațiile prețioase ale consilierilor partidului (oare aceiași care i-au sfătuit să-i bage voturi în traistă lui George Simion de la AUR?), au mizat pe o strategie greșită.

Bolojan ar fi trebuit, în planul lor, fie să demisioneze, fie să fie înlocuit de la conducerea PNL de un grup de puciști din interior. Fie, ideal, ambele variante simultan.

Dar Bolojan nu a demisionat din funcția de premier după retragerea PSD de la guvernare iar puciștii nu au făcut masa critică necesară ca să-l schimbe pe Bolojan din funcția de președinte al PNL.

Așa că acum se învârt unii după coada celorlalți, sperând ca adversarul să clipească primul și să cedeze, să poată forma, cumva, o majoritate peticită, cârpită, pentru ca România să poată avea, din nou, un guvern funcțional.

O frecare pe uscat.

Alegerile anticipate ar fi cea mai decentă soluție, de departe!

Alin Bena

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente