sâmbătă, noiembrie 23, 2024
No menu items!
AcasăACTUALITATEGuvern: Preţul la lemnul de foc, plafonat la 400 de lei pe...

Guvern: Preţul la lemnul de foc, plafonat la 400 de lei pe metru cub

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, că Guvernul va adopta în şedinţă decizia de plafonare a preţurilor la lemnele de foc. Astfel, preţul la lemnul de foc va fi plafonat la 400 de lei pe metru cub, la 1.500 de lei pe tonă la brichetele de lemn şi la 2.000 de lei la peleți.

”O decizie aşteptată de milioane de români. Astăzi guvernul va adopta decizia de plafonare a preţurilor la lemnele de foc. E o decizie aşteptată de peste 3 milioane de oameni. De fapt, sunt 3 milioane de gospodării care folosesc lemnul de foc. În acest sens, vom decide ca preţul la lemnul de foc să fie plafonat la 400 de lei pe metrul cub, la 1.500 de lei pe tonă la brichetele de lemn şi la 2.000 de lei pe tonă la peleţi. Prețurile includ TVA.” – a declarat premierul Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de Guvern de miercuri, 5 octombrie. 

Declarații susținute de premierul Nicolae-Ionel Ciucă la începutul ședinței de Guvern din 5 octombrie 2022.

NOTA BENE*

Într-un sat din România are loc următorul dialog:

– Să trăiești, nea! Lemne mai ai?

– Am.

– Cu cât?

– Cu 700.

– Păi a zis guvernul că e 400.

– De-ălea n-am.

– Bine, 400 pe factură și 300 așa…

– Am.

……………..

Toată lumea fericită și cu lacrimi pe obraz. Unii și-au făcut imagine de salvatorii neamului, alții și-au luat lemne (chiar și așa, scumpe), alții au făcut bani negri.

RO punct ro.

*NOTA BENE este o rubrică de opinie, motiv pentru care este marcată distinct în continuarea ştirii.

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente