Poate că a venit momentul ca serviciile de informații românești să-și recunoască limitele și să accepte că, dacă e să mai învețe meserie de undeva, ar trebui să se uite spre Chișinău. Republica Moldova tocmai a oferit un exemplu de manual despre cum arată o apărare reală, eficientă și fără menajamente, împotriva războiului hibrid rusesc.
Serviciile de acolo au intrat în teren cu mingea la picior și au jucat tare. Au contracarat campanii de manipulare, au destructurat rețele de boți și trolli, au neutralizat agenți de influență și au pus cătușe pe mâinile celor care au încercat să cumpere voturi cu bani murdari.
Exact ce ar fi trebuit să facă și ai noștri, dar n-au făcut.
Rezultatul?
În România, ne-am trezit cu un candidat exotic, apărut de nicăieri și ajuns în turul doi al prezidențialelor, în timp ce serviciile noastre se uitau pe pereți și se întrebau, probabil, ce culoare să mai schimbe la tapetul din birou. Sau, și mai grav, își frecau mâinile de bucurie.
În republica Moldova, la frații noștri români de peste Prut, planul Moscovei a eșuat lamentabil, în ciuda tuturor eforturilor și banilor aruncați în acest război. Moldovenii nu s-au înmuiat de la filmulețele de pe Tik-Tok, de la amenințări sau de la ruble. Iar serviciile de informații moldovenești și-au făcut datoria la timp.
Dar nu doar SRI & co. ar trebui să-și ia notițe peste Prut. Lecțiile moldovenilor sunt valabile pentru mai multe bresle:
Presa de investigații. În timp ce multe redacții românești au ajuns fie portavoce de partid, fie depozit de știri reciclate de pe Facebook, jurnaliștii de la Ziarul de Gardă au intrat sub pielea rețelelor rusești de influență și au scos la lumină operațiuni murdare cu nume, metode și bani. Asta înseamnă presă care-și merită numele, nu talk-show-uri cu invitați plimbați ca sfintele moaște de la un studio la altul, seară de seară.
Biserica. Dacă moldovenii au înțeles că trebuie să se scuture de tutela Moscovei și să-și curețe viața spirituală de infiltrări rusești, Biserica Ortodoxă Română ar putea, la rândul ei, să facă ordine în propria curte. Altminteri, rămânem cu o instituție care predică iubirea aproapelui în timp ce joacă după fluierul Kremlinului.
Asociațiile “patriotice” și extremiste. Toți acești mici legionari reîncarnați, izolaționiști de serviciu și alți falși „apărători ai neamului” sunt, în realitate, butoane utile pentru propaganda rusă. Într-un stat serios, mai ales într-unul aflat la graniță cu războiul, asemenea structuri nu se lasă să crească până fac metastaze, ci se scot în afara legii.
Asociațiile de militari în rezervă. Din păcate, prea multe dintre aceste cluburi de nostalgici au devenit pepiniere de retrograzi cu apucături conspiraționiste. În loc să apere democrația pentru care pretind că au luptat, dau cu subsemnatul în corul „pe vremea lui Ceaușescu era mai bine”.
Adăugați voi și alte categorii, că mai sunt, slavă Domnului!
Morala e simplă: Moldova, despre care ne place să credem că e „fratele mai mic” al României, a arătat maturitate și profesionalism acolo unde Bucureștiul a bâjbâit lamentabil. Poate că n-ar strica să ne recunoaștem rușinea și să admitem că, de data asta, lecția vine de peste Prut.
Iar cei care se prefac că apără țara – în serviciile secrete, în presă, în biserici sau în asociații „patriotice” – ar face bine să ia notițe.
Alin Bena