sâmbătă, septembrie 23, 2023
No menu items!
AcasăACTUALITATEChirurg celebru din Timișoara, prins în flagrant în timp ce lua mită

Chirurg celebru din Timișoara, prins în flagrant în timp ce lua mită

Procurorii de la Direcția Generală Anticorupție l-au reținut astăzi pe șeful secției de Chirurgie Cardiovasculară de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara, Marian Gașpar.

Medicul ar fi fost prins în flagrant în timp ce lua mită 1.000 de euro, într-o acțiune comună a polițiștilor din București, Arad și Timișoara.

”În dimineaţa zilei de 26 septembrie 2022, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, cu sprijinul ofiţerilor D.G.A. Bucureşti şi cei ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Arad, au organizat un flagrant pentru depistarea comiterii unei infracţiuni de corupţie la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara.

În prezent se desfăşoară percheziţii, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a lămuririi împrejurărilor cauzei, urmând ca persoana vizată să fie condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş pentru a fi audiată în legătură cu presupusa faptă cercetată” – a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

ACTUALIZARE: Tribunalul Timiș a decis, marți, arestarea preventivă a doctorului Marian Gașpar, pentru o perioadă de 30 de zile.

„În fapt, s-a reţinut că în perioada 19.09 – 26.09.2022, în calitate de medic – şef Secţie Cardiologie, în cadrul unei unități spitalicești din municipiul Timișoara, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul ar fi pretins, indirect şi primit, de la șase pacienți sau de la aparținători ai acestora, sume de bani, în lei sau în valută, cuprinse între 100 euro și 2.000 euro, în legătură cu activitatea desfăşurată conform atribuţiilor de serviciu”, a informat, luni seara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.


Medicul Marian Gașpar are 63 de ani și conduce Secția de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara din anul 2003.

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente