Întâlnire de-a dreptul ecumenică şi aproape istorică, în ziua Micii Uniri, între Carmen Hărău (fost deputat şi senator PNL) şi Laurenţiu Nistor, preşedintele CJ Hunedoara (fost deputat PSD), la hotelul WERK din Hunedoara, al cărei proprietar este doamna Hărău.
Doamna Carmen Hărău şi domnul Laurenţiu Nistor s-au remarcat, în ultimii ani, prin disputa ascuţită pe care au avut-o în spaţiul public, din care nu au lipsit vobele grele şi chiar jignirile.
După ieşirea voluntară din prima linie a politicii, doamna Carmen Hărău s-a dedicat exclusiv şi cu pasiune ocupaţiei de antreprenor, hotelul WERK din Hunedoara, vis-a-vis de Castelul Corvinilor, fiind perla coroanei afacerilor familiei Hărău.
Aici l-a primit Carmen Hărău, în 24 ianuarie, pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, care a ales acest hotel pentru a se caza pe durata vizitei în judeţul Hunedoara.
Cum era de aşteptat, ministrul PSD a fost însoţit, până la cameră, de Laurenţiu Nistor (preşedintele PSD Hunedoara), Natalia Intotero (deputat PSD), Lucian Rus (secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, PSD) şi Costel Avram (administratorul public al CJ Hunedoara, PSD).
Suitei PSD a ministrului s-a alăturat şi Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei.
În ziua Micii Uniri, Duhul Împăcării a plutit asupra onorabilei adunări din holul hotelului WERK.
„Printr-o coincidență simpatică, în ziua cu “hai să dăm mână cu mână” l-am întâmpinat personal, #acasăLaHunedoara, pe neobositul ministru Petre Daea, cu echipa din minister, AFIR și din județ. Ne cunoșteam. Este o persoană captivantă și are o energie debordantă. A fost foarte interesantă, de-a dreptul savuroasă discuția informală cu domnia-sa.
În plus, dl Petre Daea este primul demnitar de rang înalt, aflat în misiune, căruia colaboratorii i-au făcut rezervare la WERK Hotel & Spa, lucru care ne bucură și ne onorează.
Ne-au bucurat, de asemenea, aprecierile elogioase unanime ale oaspeților, inclusiv ale oficialilor din județ. Cei mai mulți dintre ei, ajunși pentru prima oară la noi, au devenit #PrieteniWerk.
Este plăcut să constați că, într-un final, munca ta este corect apreciată. Pentru fiecare dintre noi respectul și considerația semenilor sunt foarte importante.” – a scris doamna Carmen Eleonora Hărău pe pagina sa de Facebook.