sâmbătă, noiembrie 23, 2024
No menu items!
AcasăACTUALITATEHaţeg şi Petroşani: DROGURI de risc și ANIMALE MUTILATE în adăposturile de...

Haţeg şi Petroşani: DROGURI de risc și ANIMALE MUTILATE în adăposturile de câini

HAȚEG: Poliţiştii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara împreună cu reprezentanţii Direcției Sanitar Veterinare pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara au efectuat un control la un adăpost pentru animale neautorizat sanitar veterinar, situat în localitatea Hațeg.

Au fost constatate mai multe nereguli care se subscriu ilicitului contravențional și penal, întocmindu-se în acest sens 3 dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuare a intervențiilor chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal, precum și pentru comercializarea câinilor din rasele din categoria I de câini periculoși din OUG 55/2002.

Totodată, au fost aplicate un număr de 18 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor OUG 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.

PETROȘANI: La data de 04 aprilie 2022, în urma efectuării unui control la adăpostul pentru câini neautorizat sanitar veterinar, aparținând unei asociaţii din municipiul Petroșani, a fost constatată o infracțiune flagrantă prevăzută de art. 4 alin 1 din  legea 143/2000, republicată, privind deținerea drogurilor de risc fără drept.          

În continuare, se efectuează verificări cu privire la activitatea adăpostului pentru animale şi luarea măsurilor legale ce se impun.

Sursa: IPJ Hunedoara

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente