Vicecampioana Autobergamo Deva a învins, cu scorul de 4-2, echipa campioană United Galaţi, într-un meci electrizant desfăşurat sâmbătă la Sala Sporturilor din Deva.
Primul derby al anului în Liga I Futsal Fortuna a fost un spectacol total.
Prima repriză, câştigată de United Galaţi cu 2-0
Neînvinsă până la ora partidei de la Deva, CS United a început în forță. Gălățenii, fără trei piese de bază – Pele, Cardenas și Crăciun, au avut nevoie de 13 minute pentru a deschide scorul, autor Daniel Araujo, și de alte două pentru a-l majora, prin Matei Boșneagă.
Acesta a fost scorul primei reprize.
Revenire spectaculoasă a devenilor de la Autobergamo
La reluare, Autobergamo Deva a demarat o spectaculoasă cursă de revenire. Noile achiziții, brazilienii Bernardo și Wellington, au arătat că s-au integrat perfect în angrenajul hundorenilor, deși perioada de adaptare a fost destul de scurtă.
Autobergamo Deva a reușit să întoarcă scorul și, într-un final entuziasmant, să se impună cu 4-2, administrându-i campioanei României primul eșec din acest sezon.
În urma acestui rezultat, lupta pentru titlul de campioană s-a relansat
FK Odorheiu Secuiesc s-a apropiat la doar două puncte de United Galați, în timp ce Autobergamo e la patru puncte în spatele liderului.
„În prezenţa numeroșilor deveni inimoși, Autobergamo a făcut din nou fericită lumea din Deva! AUTOBERGAMO Deva-United Galati 4-2! Victorie! Hai Autobergamo!
Ce frumos a fost să auzi o sala intreagă: Deva! Deva! Deva! Totul pentru Deva!” – a scris preşedintele şi finanţatorul FC Autobergamo Deva, Dorin Popa.
Sursa: frf.ro, Dorin Popa