În ultima etapă a campionatului județean de fotbal U19, echipa CSM Deva a învins, marți, categoric, cu scorul de 4-0 (3-0), pe rivalii de la Corvinul Hunedoara și a câștigat titlul județean.
Devenii aveau titlul acontat cu două runde înainte, însă și-au respectat statutul și au încheiat competiția cu o nouă victorie.
Performanța, reușită pentru al treilea an consecutiv, este cu atât mai importantă cu cât, în trupa pregătită de Florin Călugărița, Marius Tănasă și Aurel Sava, evoluează și jucători mai tineri, proveniți de la grupele mai mici, antrenate de Gabriel Constantin, Constantin Vișan și Marius Sîrbu.
Succesul obținut de tinerii fotbaliști deveni nu este unul întâmplător dacă se ține cont că, doar în acest sezon, grupele de U15 și U16 de la CSM Deva au evoluat, cu rezultate remarcabile, în Liga Elitelor, iar echipa de seniori se luptă pentru promovarea în Liga a 2-a.