Reabilitarea DN 76 pe sectorul Ionești – Vârfurile (limita județelor Hunedoara și Arad) a fost finalizată, iar ieri a avut loc recepția la terminarea lucrărilor.
Câteva dintre lucrările executate :
- au fost reabilitați 13,94 km de drum
- s-a făcut lărgirea părții carosabile existente
- au fost reabilitate cinci poduri și 18 podețe
- au fost amenajate cinci parcări (una cu spații de odihnă și toalete) și cinci stații de autobuz
- s-au consolidat terasamentele
- au fost executate lucrări hidrotehnice și de siguranță rutieră
- s-au realizat trotuare în localități și drumuri laterale și accese la proprietăți
De asemenea, s-au realizat lucrări de sprijinire și de sporire a capacității portante a terenului de fundare, amenajarea la nivel a tuturor intersecţiilor cu alte drumuri publice, în funcţie de categoria acestora şi configuraţia terenului în zona adiacentă.
Antreprenorul a folosit, pe unele sectoare ale proiectului aflat în reabilitare, inclusiv tehnica de reciclare in situ la rece, tehnică folosită și la lucrări executate de Secția Producție a DRDP Timișoara.
Lucrările au fost realizate de Asocierea SC SYLC CON TRANS SRL / HIDROSTROY. Perioada de garanție a lucrărilor este de 60 luni.
Sursa text și foto: DRDP Timișoara