Caz de sclavie în județul Hunedoara! Doi copii minori au fost duși într-un sat din județ și forțați să să presteze activități grele la construcția, amenajarea și renovarea unor imobile.
Copiii primeau în schimb sume modice de bani, mâncare, băuturi alcoolice și diferite cantități de canabis (drog de risc) pentru consum.
Comunicatul DIICOT:
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Hunedoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Hunedoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori, trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada 2020 – 2021, acesta ar fi recrutat, transportat și adăpostit în două locații, deținute în zona rurală a județului Hunedoara, două persoane vătămate minore, în scopul exploatării acestora prin muncă, la proprietățile imobiliare deținute.
Astfel, persoanele vătămate ar fi fost determinate să presteze activități grele la construcția, amenajarea și renovarea unor imobile, primind în schimb sume modice de bani, mâncare, băuturi alcoolice și diferite cantități de canabis (drog de risc) pentru consum.
De asemenea, în sarcina bărbatului s-a reținut că ar fi deținut fără drept, pentru consum propriu, peste 40 de grame de fragmente vegetale de canabis.
La data de 13 martie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara au dispus reținerea acestuia, pentru 24 de ore.
În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Hunedoara, cu propunere de arestare preventivă a bărbatului, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara.