Pompierii Gărzii de Intervenție Dobra au intervenit luni după-amiază, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, la un accident rutier petrecut pe A1, km. 405, sens de mers Lugoj – Deva, în zona localităţilor Lăpugiu de Jos – Dobra, judeţul Hunedoara.
Ajunși la fața locului, pompierii au constatat faptul că un autoturism a intrat în coliziune cu parapetul de protecție de pe autostradă.
Conducătorul auto, o femeie în vârstă de 33 ani, a fost evaluată medical de către paramedicii SMURD, nefiind necesar transportul acesteia la spital.
Totodată, pompierii au asigurat măsurile de prevenire a unui incendiu în astfel de cazuri și întrucât au existat scurgeri de ulei și de combustibil pe carosabil, au acționat pentru sablarea acestuia.
Sursa: ISU Hunedoara