Două autoturisme s-au ciocnit frontal, vineri după-amiază, la intrarea în comuna Vălișoara, pe Dealu Mare (DN 76), între Deva și Brad.
Cei doi șoferi, care nu aveau pasageri în mașini, au fost răniți ușor și au primit îngrijiri medicale la fața locului, fără a fi necesar transportul lor la spital.
La locul accidentului au intervenit pompierii Secției Brad cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
În spijinul pompierilor, la acest caz s-a deplasat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Circulația rutieră s-a desfășurat pe un sens de mers, alternativ, până la degajarea locului accidentului. Pompierii au acționat pentru sablarea carosabilului.
Sursa: ISU Hunedoara