sâmbătă, noiembrie 23, 2024
No menu items!
AcasăAdministrațieAu venit noile AUTOBUZE ELECTRICE pentru Deva. Vezi cum arată și ce...

Au venit noile AUTOBUZE ELECTRICE pentru Deva. Vezi cum arată și ce dotări au

Parcul de vehicule ecologice electrice al municipiul Deva pentru transportul public local este acum complet

La Deva a sosit astăzi, 15 martie 2023, ultimul lot de 4 microbuze electrice și 4 autobuze electrice achiziționate pe bani europeni în cadrul proiectului de modernizare a sistemului de transport public local.

Deva are acum 26 de vehicule ecologice care vor circula în municipiu și în localitățile componente (4 autobuze e-Atak Karsan și 22 minibusuri Jest Karsan).

De asemenea au ajuns și toate cele 33 de stații de încărcare pentru autobuzele și microbuzele electrice.

Vehiculele ecologice corespund tuturor normelor europene în domeniul transportului de călători.

Ce dotări au autobuzele și microbuzele electrice

Mașinile sunt echipate cu: camere de luat vederi în scopul identificării eventualelor acte de vandalism și asigurării siguranței circulației rutiere, cu podea complet coborâtă, cu rampă de îmbarcat cărucioare pentru persoanele cu dizabilități motorii, cu sistem de climatizare (încălzire, ventilație și aer condiționat), cu sisteme electronice cu afișaj LED de informare a pasagerilor în interior și exterior, respectiv sisteme de sonorizare în interior, cu sistem de localizare prin GPS etc.

Dimensiunea vehiculelor ecologice a fost stabilită ținând cont de dimensiunile străzilor pe care sunt configurate traseele rețelei de transport public (4 autobuze electrice de 10 m și 22 autobuze de 6 m).

Valoarea totală a contractului de furnizare a autobuzelor electrice este 43.815.800 lei cu TVA inclus (aproximativ 9 milioane de euro).

Investiția în autobuze electrice face parte din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a Municipiului Deva.

Achiziția de autobuze electrice este prima componentă a proiectului de modernizare a transportului public local din Deva. A doua componentă este modernizarea sistemului de transport public local prin reabilitarea infrastructurii aferente.

.
.
.
.
.
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente