sâmbătă, noiembrie 23, 2024
No menu items!
AcasăACTUALITATELiderul spiritual al sectei ”Copiii Soarelui” a fost ARESTAT. Printre acuzații: ȘANTAJ...

Liderul spiritual al sectei ”Copiii Soarelui” a fost ARESTAT. Printre acuzații: ȘANTAJ și VIOL

La data de 26.04.2022, Poliția Municipiului Brad a fost sesizată cu privire la apariția în spațiul public a unor informaţii cu privire la comiterea de infracțiuni contra libertății persoanei și infracțiunii contra integrității sexuale, ce ar fi fost săvârșite în cadrul unei comunități (având statut de „asociație culturală”) dintr-o comună din apropierea municipiului Brad – comuna Ribița, satul Dumbrava de Sus.

În urma activităților investigative efectuate în cauză, poliţiştii au stabilit că autoproclamatul lider spiritual al comunităţii, un bărbat în vârstă de 59 de ani, a pus bazele unei comunități în care locuiesc diferite persoane, sub pretextul că slujesc „emancipării spirituale” (în relaţie cu persoanele de sex feminin, bărbatul este bănuit că ar fi comis, în mod repetat, fapte de hărțuire sexuală și de viol).

Totodată, acesta ar fi împiedicat accesul la învățământul general obligatoriu a minorilor care trăiesc în cadrul comunității, aceștia nefiind înscriși la nici una dintre unitățile de învățământ ale statului roman.

Sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad, la data de 24.05.2022, poliţiştii din cadrul I.P.J. Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale, cei ai Poliției Municipiului Brad, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale şi al I.J.J. Hunedoara, au pus în executare 14 mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Brad şi a unor localităţi învecinate, ocazie cu care au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe mijloace materiale de probă.

Perchezițiile domiciliare au fost efectuate în prezența reprezentanţilor D.G.A.S.P.C. Hunedoara, care au evaluat situația celor 23 minori prezenți, la fața locului fiind prezente și două echipaje medicale, având în vedere faptul că în cadrul acestei comunități se aflau și femei însărcinate.

La data de 25.05.2022, în urma probatoriului administrat în cauză, poliţiştii au luat față de bărbat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de șantaj, viol, împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.

La data de 26 mai a.c., Judecătoria Brad a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 zile a bărbatului, care a fost depus în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă Hunedoara – Deva.

În cauză, poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.

Sursa: IPJ Hunedoara

ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -

vezi și

Comentarii recente